Poezie
Anatomică
1 min lectură·
Mediu
Presimt că lumea se rotește-n gol,
Deși, în aparență, e vioaie,
Sărind din mers pe calul de bătaie,
Ce pare-a fi un armăsar mongol.
În trunchiul meu ciopli o gheonoaie,
Cu ciocu-i agresiv, un rotocol,
Pândind un vierme emigrat din sol,
De greața subteranelor buboaie.
Noi suntem chipul vieții inutile,
Cu mari pretenții de-a urca la Cer
Ligheane sparte, însemnând flotile
De genii ce se nasc la metru ster,
Având în cap un terci de două kile,
Numit și creier suspendat în zer.
034032
0
Am intrat, pot spune, întâmplător, acum, pe agonia.ro - și ce surpriză!
M-am grăbit sa-ti scriu câteva cuvinte la subsol ca să nu te dezamăgești prea repede de acest site de literatură. Ai început să postezi într-un moment nu prea favorabil: majoritatea membrilor activi sunt prin vacanțe, scriu puțini, citesc și mai puțini - doar cei mai fideli. Să nu te demoralizeze faptul că unele texte ți-au fost trimise - nemotivat, după părerea mea - la Atelier. Sonetele dumitale, inclusiv cel de mai sus, merită o apreciere înaltă. Sunt sigur, ele vor fi gustate și de alți mulți cititori de pe poezie.ro.
Cu prețuire,