nica mădălina

inteleg intentia incantatorie a repetitiei, plus aceea de a crea o acumulare n spirala, astfel facand, dar parca e prea abrupt si sec, pentru ca dincolo de repetitie nu i carne, nu i zagrci, nu i ceva care sa ajute articularea.

vad aici acelasi lucru pe care l am vazut acum cateva seri, l;a noaptea bibliotecilor. era un grup de elevi de liceu si doua eleve de 17 ani au citit, la sfarsitul unei anumite intalniri, texte ale lor.

textele abundau de cuvinte precum sine, realitate, amagire, iluzie, ratiune, constiinta, abis, gandire, vesnicie etc. nu transmiteau nimic. nimic altceva decat ca acele fete, observand ca mana poate scrie, s au gandit sa scrie.

greseala fiind in parte (mare, chiar) a profilor care le incurajau, desi nici urma de veracitate (ma refer la cea specifica literaturii, nu la cea care s e poate verifica prin raportare la viata de zi cu zi), iar expresivitatea era o/

aici, ce i drept, se vad niste ani in plus, insa nu la nivel de calitate a scriituri, ci la nivel de rabdare in a broda mai multe strofe in jurul cuvintelor acelora, amestecate pentru a sustine o teza. desi e mai cinstit cum au facut fetele acelea doua, care, dintr un motiv sau altul, macar nu au lungit o prea mult.

ca si n alte dati, anticipez raspunsul.

dar as vrea sa va asigur ca am spus toate acestea (si acum, dupa ceva timp de la ultima mea interventie) ingrijorata. pentru ca daca inca se mai scrie asa, iar atari texte inca sunt pe prima pagina, inseamna ca inca au public si ca inca se confunda audienta cu valoarea estetica.

aceeasi zi a cartitei cand dau click pe titlul unui text postat de tine si apare, invariabil, atentionarea de limbaj explicit si inca nu pricep cum de nu se sparge odata cercul stramt al eternului mesaj ca ti s a luat de diverse, exprimat vesnic prin acelasi lexic.

cat poti bate apa in aceeasi piua fara sa te gandesti ca exista riscul sa fi atins de mult saturatia si deci expresivitatea sa aiba grav de pierdut, chiar in ciuda plusarii excesive pe fix aceiasi termeni, cu aceleasi conotatii (as spune tocmai din cauza acestei plusari)?

groape?

e foarte complicat la nivel de imagine, foarte incarcat, incalcit, iar asta slabeste din puterea uimaginii de a aduce in fata ideea.

la nivel de lexic, alaturari gen intelli si sfichiuiesc consider ca nu sunt tocmai fericit alese, anulandu se reciproc, prin aceea ca fac parte din lumi necoplanare. daca miya era pe contrast, cred ca ar fi trebuit contrastul sa fie dus cap coada, explicit sau implicit. altfel, genul asta de alaturare devine o stridenta.

aceasta foto superba mi a amintit de o alta foto cu o frunza rosie pe asfalt, iar forma frunzei era foarte, dar foarte asemanatoare cu aceea a unei guri. fundalul, asfaltul, era tot intunecat, ca si aici.

si tot la contopie m a dus gandul.

cu inserarea, in cazul tau. cu toate, de fapt.

sa ti fie intr un ceas bun, silvia! iar volumul urmator sa fie mai bun! (cum cred ca e provocarea in cazul oricui debuteaza)

felicitari si din partea mea.

mai voiam sa spun si ca fotografia este deosebit de frumoasa. are o tinuta anume.

tu intelege ce vrei si ce poti. eu mi am spus o parere. imagineaza ti de acum incolo sa folosim titluri acoperite de drepturi de autor, titluri care nu s comune, (de aceea am si exemplificat). si sa le folosim asa, fara sa cerem acordul autorului, fara sa punem ghilimele, fara ca ele, conform legii, sa fie in domeniul public (intrarea n domeniul public s eface dupa un nr f mare de ani, care nu stiou daca este implinit in cazul acestui titlu al lui mircea cartarescu).

deci problema nu s epune n termenii astia simplisti. e una delicata si are mai multe aspecte: de la cel etic, pana la cel juridic.

nu pretind ca le as cunoaste in amanunt, doar am atras atentia. dar cred ca acela care foloseste titlul altuia ar tyrebui sa fie primul care sa le cunoasca. chestie de responsabilizare. auctoriala inclusiv.

si, avand in vedere ca e un titlu al altcuiva, care nu e un titlu comun, de genul "poem", cred ca ar trebui ghilimele.

titlul e al lui cartarescu, asta i cert. poema chiuvetei a lui cartarescu s a studiat in liceu (scuzele mele daca inca se mai studiaza si eu nu stiu), inca se mai studiaza pe la unii. in republica moldova, de pilda. stiu asta de la studenti ai mei care vin de acolo si carora le am imprumutat, pentru lectura, antologia aer cu diamante. antologie in care au gasit, logic, poema chiuvetei si i a surprins placut.

nenorocit-o?

plus și simt că o parte din mine care ar trebui să moară. aici nu vad rostul lui care. daca exista unul, atunci e nevoie si de un ca sau precum.

suna usor explicativ, dar versul 3 din prima strofa mi se pare puternic, mi a plaut mult directetea lui si mi pare ca e o lume intreaga in el (de sensuri, iar imaginea e plastica, desi foloseste conceptul de adevar)

am multe typo, acum vad, in ce am scris adineaori. scuzele mele pentru ele.

asta cu sufletul in pamant e chiar nasoala. voit sau nu, nu mai importa, pentru mine una, ca receptor. uan la mana, ca e o inversiune de dragul inversiunii, pentru a s epastra reteta instituita inca din sterofa unu. iar doi la mana, si cel mai important, de fapt, e ca, pastrand linia tehnica specifica retetei, pe fond, la nivel de mesaj, nu face altceva decat sa nege mesajul din strofele 1 si 2.

de asta, per total, imi pare un text ratat, din cauza lipsei de coerenta la nivel de nmesaj (scuze ca repet asta). si cu atat mai pregnanta si deranjanta devine impresia ca are, fara baza, pretentia ca a intuit lucruri.

altminteri, comparatia cu acel cutit nu e rea.

scuze, veronica și george, pentru tu, eu inca vorbeam cu autorul.

CONFUZIA E A MEA SI E MARE.

macar de ar lasa o ontopic, intru diverse jubilatii.

baiatul tau a zis ceva pertinent. dar asta i una, tragedia alta.

si, apropo de confuzii, am spus ca pentru a emite ce ai emis tu ar trebui ceva documentare. asta e de bun simt, nu e sarcasm.

chiar nu ma pot abtine.

asa confuzie intre drama si tragedie rar am vazut. precum si intre tragedie si altele.

asa ca rar si amestecul asta de lexeme al carui sens pe mine ma depaseste.

si, macar din respect pentru toate tragediile scrise pentru teatru si pentru cum au fost puse in scena (inclusiv tragedii antice, vezi si cazul serban, care a pus in scena inclusiv la piramide, sub clar de luna, intr o limba special inventata, dar inexistenta, facand istorie si miscand oameni din zilele noastre cu tragedii concepute acum mii de ani),

cred ca ar trebui mai intai documentte niste treburi, clarificate altele (o gramada) si abia apoi proferate chestii, cu superioritatea ignorantei care se ignora pe sine.

tragedia e bolovanul care cretinizeaza estetica e o enormitate cum, iarasi, rar am vazut. mai ales ca nu vad argumente estetice in acest sens in acest text.

ca si cum un om incearca sa se imbrace din mers si totodata tine mortis sa ramana incercand.

f greu de citit textul. ori e exces de fragmentare (cu dilutia aferenta), ori sunt eu prea obosita incat sa trebuiasca, la un text f scurt, sa ma strauduiesc sa l urmaresc.

nu stiu care din doua sau daca o a treia varianta ce mi scapa.

tocmai, daca asta crezi, poti evita exprimari care se abat de la asta.

umorul se poate exprima in atatea feluri, incat eu una il prefer pe ala adaptat la subiectul discutiei, la mesajul acesteia, la intentiile participantilor.

asta dincolo de simpatii si antipatii. pentru ca nu acolo batea raspunsul meu.

si da, stiu ca anumite lucruri au fost, sunt si vor fi recurente n textele tale, cel putin pana cand din ceea ce numesti amprenta personala nu va face parte nevoia de a nu mai ingramadi alb si negru, ca sa ma refer la text, la ideea pe marginea careia au fost tastate raspunsurile de mai sus.