Sinele – manager

vad aici acelasi lucru pe care l am vazut acum cateva seri, l;a noaptea bibliotecilor. era un grup de elevi de liceu si doua eleve de 17 ani au citit, la sfarsitul unei anumite intalniri, texte ale lor.

textele abundau de cuvinte precum sine, realitate, amagire, iluzie, ratiune, constiinta, abis, gandire, vesnicie etc. nu transmiteau nimic. nimic altceva decat ca acele fete, observand ca mana poate scrie, s au gandit sa scrie.

greseala fiind in parte (mare, chiar) a profilor care le incurajau, desi nici urma de veracitate (ma refer la cea specifica literaturii, nu la cea care s e poate verifica prin raportare la viata de zi cu zi), iar expresivitatea era o/

aici, ce i drept, se vad niste ani in plus, insa nu la nivel de calitate a scriituri, ci la nivel de rabdare in a broda mai multe strofe in jurul cuvintelor acelora, amestecate pentru a sustine o teza. desi e mai cinstit cum au facut fetele acelea doua, care, dintr un motiv sau altul, macar nu au lungit o prea mult.

ca si n alte dati, anticipez raspunsul.

dar as vrea sa va asigur ca am spus toate acestea (si acum, dupa ceva timp de la ultima mea interventie) ingrijorata. pentru ca daca inca se mai scrie asa, iar atari texte inca sunt pe prima pagina, inseamna ca inca au public si ca inca se confunda audienta cu valoarea estetica.

MÃDÃLINA
După părerea ta, ceea ce nu are tangență cu stilul creației tale (cu poeme enunțiative care aduc cu o proză banală), în care lipsesc ceea ce constituie caracteristica și specificitatea poeziei și anume metafora și imaginea poetică, este lipsit de valoare, anodin, insipid și superficial.
O părere eronată.