nica mădălina
Verificat@nica-madalina
sensibilitatea nu scuză inesteticul.
eu înțeleg că ești atașată, ca autor, dar nu-i cere receptorului să ignore elementele care fac ansamblul să scârțâie. despre care eu una, ca simplu receptor, am încercat să spun argumentat. nu ca să distrug, ci întru îmbunătățire.
cu tot respectul (și nu zic ironic), convingerea ta că e coerent și estetic nu este suficientă pentru a fi vorba de un atare întreg.
ai aici o suprapunere, nereușită, de lucruri. și care, dacă te-ai apleca cu grijă asupra ei (ceea ce ține de meșteșugul celui ce creează/compune/zi-i cum vrei, precum și de respectul pentru \"produs\", și nu zic în sens mercantil) ar ieși ceva frumos.
ps: întrebasem și eu ceva mai sus.
Pe textul:
„descendență" de silvia caloianu
așa-mi imaginez, câtă vreme nu este precizată vreo sursă.
Pe textul:
„descendență" de silvia caloianu
tocmai prin această retezare, peisajul nu are deschidere (de aici înghesuiala despre care spuneam).
poza nu este lină (probleme cu pixelii), pare făcută din dreptunghiuri (cel puțin așa se vede de aici).
sugestia mea nu se referea la cine știe ce efort tehnic... (așa că no need for irony în ce privește încercările altora).
dar... pesemne că ochiul tău așa vede simetria și coerența.
dacă sugestia este că sunt cuvintele ei, spuse peste umăr, poți măcar pune textul peste peisaj, și nu cu ștergerea lui (există opțiunea asta în paint) și să-l împingi mai spre dreapta, ca să rămână în dreptul umărului ei, însă fără să îl reteze și fără să șteargă din peisaj.
arată ciunitit așa, ooof.
eu gata, să nu fie apoi rost de neînțelegeri.
Pe textul:
„descendență" de silvia caloianu
e inestetic, asta spuneam, silvia.
și nu e vorba de lipsă de bunăvoință din partea mea, ba dimpotrivă.
dar poate cândva vei valoriza ideea din versuri. că așa cum e acum, nici valorificată nu este.
ce este în mintea ei trebuie să treacă frumos de partea asta, silvia, ca să se rezoneze. trebuie să fie armonizat.
Pe textul:
„descendență" de silvia caloianu
poate dacă ai scrie la picioarele lor, și nu în dreapta
și dacă ai alege un gri, să nu fie așa dur negrul
și alte fonturi...
pare totul decapitat așa cum este acum, înghesuit și fără nicio proporționare.
iar poza este de proastă calitate. tehnică.
e păcat de versuri, spun și eu cu toată buna credință de care-s capabilă.
Pe textul:
„descendență" de silvia caloianu
mai degrabă, dar nu știu cât îți convine, renunți la celelalte, de după (asta era sugestia mea implicită, din intervenția de dinainte). ideea câinelui poate fi păstrată pentru alt text, aglomerează inutil un spațiu în care deja ai zis ce aveai de spus și anunțaseși din titlu.
Pe textul:
„să-mi sculpteze cineva un glonț" de ștefan ciobanu
Recomandatam multă răbdare în durere
dar asta e altă problemă
Pe textul:
„să-mi sculpteze cineva un glonț" de ștefan ciobanu
Recomandat(ea, imaginea, e puternică și limpede, restul, din cauza balastului ce explicitează, e un fel de filosofare mascată și care nu rezistă contraargumentelor eventuale)
așa că, de dragul începutului, am concentrat așa, fără să-mi pară că s-ar pierde din feminitate, ca timbru:
am vrut
să mă ghemuiesc lângă tine
să facem dragoste
și ea să muște din noi ca piranha
să lase numai scheletul
în formă de cruce
am vrut să
sparg zidul acela greu
dar cum să
spargi invizibilul
Pe textul:
„Străinul" de Claudia Minela Petre
când te-am văzut prima dată
bătea de șase ori în turla aia
invizibilă
în care am dat amândoi
de multe ori
mai târziu mi-ai spus
o sumedenie de povești
începeau toate cu
a fost odată ca niciodată
iar de terminat nu se terminau
până nu dădeam
în acoperișurile lor
invizibile
Pe textul:
„The end" de Marga Stoicovici
căci tu spui ca e mort deja, înțelegi?
e chiar atât de simplu, of.
Pe textul:
„mi s-a pus pata" de Ottilia Ardeleanu
deci nu era vorba de fleoșc, ci de fisură în articularea coerentă a textului, la nivel de miză.
căci acest text merge pe notație frustă. de asta am spus verosimil. și nu putea nota ceva ce e știut, psihologic și din alte puncte de vedere, că nu este adevărat, cât timp face asta în tot restul său, ca text.
Pe textul:
„București" de Dana Mușat
dacă ții la copil și ții să precizezi că te simți astfel (deși geanta de adult își face treaba în sensul ăsta, oricum), poți găsi altă formulare.
Pe textul:
„București" de Dana Mușat
e o ciocolată amară. or, imaginează-ți cât gust ar avea o atare ciocolată în varianta aerată.
Pe textul:
„păpuși" de Alexandru Gheție
Pe textul:
„București" de Dana Mușat
cert e că efectul de povestire e suficient de pregnant deja. și e frumos. de asta poate mă deranjează tăierea astfel.
Pe textul:
„ ultima seară, ascultă-mă" de Ela Victoria Luca
iar asta nu face decât să accentueze problema: soarele mort, astrul rănit. vezi-le așa, poate așa te izbește.
indicativul prezent pe care-l folosești și colo, și colo introduce o confuzie de neiertat într-un text așa scurt. căci această confuzie privește chiar ideea, nu un detaliu.
fără idee clară, textul se anulează pe sine.
Pe textul:
„mi s-a pus pata" de Ottilia Ardeleanu
așa s-ar înțelege că nu este vorba despre un fapt deja întâmplat și deci ai evita confuzia.
Pe textul:
„mi s-a pus pata" de Ottilia Ardeleanu
aici zic felicitări și las un zâmbet mare.
Pe textul:
„Lansare \"Burgundia\" - 2010 Gaudeamus" de Anni- Lorei Mainka
Recomandatapoi, nu înțeleg: soarele ori e mort, ori e rănit și se târăște?
Pe textul:
„mi s-a pus pata" de Ottilia Ardeleanu
însă încă nu mă împac cu acel stocat. introduce, de la bun început, o răceală care, de fapt, nu este specifică textului de față, deși ar putea părea astfel.
Pe textul:
„dress poem" de Silvia Goteanschii
