Când n-am încercat încă să spun că-mi place, de luni până vineri, de anumiți puști. Mai mult decât de guma de mestecat, de surprizele de la guma de mestecat, de anumite desene, chiar animate și chiar
Uneori, duminica e o zi în care poți fi cine vrei și chiar cine nici nu te gândești că ai putea fi. Într-una dintre duminicile trecute s-a întâmplat să fiu Ludovic al XIV-lea și, timp de aproape două
Marguerite Duras spunea despre Sartre că nu a scris, pentru că nu a acces la scrisul pur, fiind mereu contaminat de elemente din mediul înconjurător (morale, sociale, politice). Iar noi aflăm zilnic
persoana întâi nu e bună.
personajul se plânge că a trăit mult sub poduri. figurative. cu tălpile încrețite. de la apă, normal. cu ochii usturători. de la căutatul prin mâl. cu urechi țiuitoare.
acum nici măcar
nu mai plouă
lumina se descompune
în fața
unei ferestre zidite
dincoace
lucrurile de uitat
se fac mai multe decât
ce trebuie să țin minte
și cățelul acela sub
„Eu cred că personajul e fascinant și unic și cred că aici e atracția”, spunea regizorul Vlad Mugur, în timpul montării Hamletului clujean de acum ani buni. Cred că acest lucru este valabil și pentru
uneori într-o mare de labagii
zărești omul pe bune
aproape sfârșit
vibrație albă pulovăr în dungi
se îndreaptă spre tine cu ochii închiși
are alții pictați peste tot și
dintr-o dată nu te
.în sinea ei, durata nu știe cât poate să țină
doar este, femeia la fel. Te cred pe cuvânt
n-am fost acolo vreodată m-au consemnat
la domiciliul unui perete. pâine și apă
zi după zi. o
spunea „eu sunt disperarea, tăcerea și nodul,
eu am adus lâna din care femeile voastre își împletesc
copiii de aur, eu am călărit zorii pe calea lactee și
i-am biciuit pân’ la sânge, dincolo
celălalt bucurești, dezgropatul
în care balcoanele slab luminate
sunt catedrale în somn,
iar faptul că ceilalți există
mă liniștește
.
lumea de-aici și lumea de-apoi -
distincția asta a
Sigur voi arde.
Și casa va arde
până la capăt.
Mirosul deja
se deșiră în aer.
Noi ardem deja.
Mustățile din polistiren
se țin tari.
Și ochișorii de sticlă.
Omul pe fiul omului
și
sau despre cum te strecori înapoi în singurătate
cam ca-n corpul de acum cinșpe ani
ceva mai strâmt și lipsit de urme
începi să te strigi cu toate numele pe care ți le-au dat
de fapt tu cauți
Se ia crenguța de mesteacăn
și se crestează un pic.
Se așteaptă.
Apa lui se adună încet.
Se bea. Cu gândul
la drumuri îmbrăcate-n ploaie.
Cu gândul că acela
ce nu mai este
există.