Poezie
antinarcis
1 min lectură·
Mediu
uneori într-o mare de labagii
zărești omul pe bune
aproape sfârșit
vibrație albă pulovăr în dungi
se îndreaptă spre tine cu ochii închiși
are alții pictați peste tot și
dintr-o dată nu te mai simți
cărniță de tun imaginea aia pe care
cei ce nu pot pătrunde decât propria
mână își scuipă sucul răcnind
nu-ți mai vine să urli precum camus
mi-e scârbă de oameni
oscioarele lumii nu te mai dor
încep să se prindă unul de altul
sub piele vagoane de tren și
pe bilet destinația-ncepe
în final să se vadă
nu ești însă obișnuit cu lumina
te ghemuiești și
respiri
nu știi ce să faci ce să spui
dar știi ce urmează
o îmbrățișare
și nu te-a antrenat nimeni
să te arunci în adânc
013.912
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- nica mădălina
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 126
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
nica mădălina. “antinarcis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nica-madalina/poezie/13994568/antinarcisComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
și scrisul este tot o formă de sinucidere sau de onanism; când scârba este atât de puternică pe cât pretinde autoarea, tot mai găsim resurse pentru clișee: în definitiv, între o "mare de adolescenți" (Nichita) și "mare de labagii" diferența este dată de modul de reacționare la stimului (atât interiori, cât și exteriori); asta apropo de Camus; pentru că una dintre soluțiile posibile pe care "libertatea absurdă" le implică (gândesc că în loc de a scrie despre fără nici un folos) este sinuciderea; iar dacă între scris și onanism uneori nu este nici o diferență, chiar și alege să trăiești poate fi o formă de sinucidere.
viață lungă doresc tuturor (deși, mărturisesc, aceia pe care îi invidez sunt morți cu toții).