jkl

după poemul tău mi-a revenit cheful de fotografie.deja văd frame-ul ideal- o mulțime de haine ce acoperă jumătăți inferioare de tors pe un fundal negru/gri mult coborât, în prim-plan o pereche de mâini diferite, focalizare excelentă, se găsesc într-o strânsoare ce le scoate în evidență stările inegale, pe una din ele câteva vene răsucite sugerează puterea de a ieși din cadru specifică vieții, pe cealaltă, se vede cum cele câteva oase îngroșate sub piele s-au săturat să mai aștepte ca într-o mănușă. când o sa fac fotografia asta e musai să ți-o arăt! doar textul tău a fost impulsul. cu prima ocazie când sunt invitat la o înmormântare îmi iau și aparatul :)