Negru Vladimir

O poezie interesanta... de cum am intrat in pagina am simtit cum se formeaza o tornada si toti norii tai negri vin peste mine... iar ai dormit cu geamul deschis :))
Totusi sintagma \"grațiile clipelor mele\" imi pare fada, la fel ca sfortarea din titlu menita a contura probabil o situatie paradoxala... din pacate dincolo de frumosul din acest poem sta la panda si uratul in toate blestemele inca nespuse.

stau asezat pe trepte
ca un leu de piatra
ciclul respiratiei mele
inventeaza timpul
curbat, omenesc de curbat
balacindu-se in cascade
pe miristea zorilor
fiintelor intermediare
O poezie ca un templu straniu cu arcadele crescute inauntru...

Foarte expresiv si pe cat de lin pe atat de profund.

Am un prieten care spune
ca islamu-i bun sub multe laturi
ca atunci cand soarele apune
poti papuci sa-ti lasi sub multe paturi

Silvia:ai privit holistic textul acesta si ca de obicei acest gen de privire ti-a relevat cumva si cheia poemului... e intr-adevar o noapte de catifea albastra pe acolo pe undeva.
Virgil: tu ai preferat sa zaresti si sa ridici triumfator in aerul plin de sangele zeilor inima poemului... stii cateodata imi pari sadic :)) \"Imsgine, pentru că se vrea text cu imagine, undeva între misoginism și tandru. Puțin voyeuristica\"... mare dreptate ai aici... finalul poemului e mai greu de inteles pentru ca e incifrat in simboluri personale si adaptat unui context la care nu avem cu totii acces.
Vasile:inceputurile sunt ca si rasaritul... ne place sau nu dar nu putem decat sa acceptam fatalitatea zilei ce tocmai se asterne.
Dana:ai taiat velierul ala mic in patru si ai disecat toate cele patru puncte cardinale in cautarea femeii lui Zobar... pe undeva sa stii ca ai dreptate... insa parfumul unor flori nu se simte bine decat de la distanta :)
Elia:Stiu Lia ca faci colectie... despre Zobar numai de bine... nu a murit desi ar fi vrut candva.
Ioana:acuma tu ma faci Greuceanu si zau ca nu se pune, pur si simplu e o intamplare... zic pas de data asta si te asigur ca sunt sincer si in fata negarii de sine :))
Va multumesc, opiniile voastre ma imbogatesc ca si om.

Of Virgile... tendinta asta a ta de a privi timpul doar in coerenta istorica te va pierde pana la urma... la mine e o perspectiva discontinua de care ma folosesc si pentru a afirma lucruri aparent gresite... daca citesti mai atent vei vedea ca dupa aparenta o sa gasesti si un simbol gata infasurat in giulgiu :)

Punctul acela... umbilicum terrae. \"vomit la bordura universului\" face cat o arca lui Noe si ceva babilonieni luati de ape in timp ce faceau amor intr-un fel anume :)
Tare expresiv Virgile.

O poezie de atmosfera in care parca cuvintele tale feline si-au retras caninii si intr-o melancolica detasare se agata de realitate doar mirosind... miroase bine :))

O viziune ce abunda in sensibilitate si expresivitate... treaba asta cu semidreptele insa ma omoara... doar daca nu ai vrut sa subliniezi nedesavarsitul :)

Virgile... daca aici s-ar da note atunci ai primi calificativ mare cu poezia asta... eu insa, ca un om smerit ce sunt, nu pot decat sa iti multumesc ca ai scris in locul meu ceea ce simt :)
\"din același vin otrăvit al remușcărilor
pentru că dacă nu le-am rosti
ar trebui să ne smulgem limbile
și să inventăm un alt fel de durere
undeva la răsărit de neliniște \"... remarcabil. Care dai o stea?

Desi descriptiva si racordata la un ritm interior, expresie a subiectivitatii, poezia de fata se dezvaluie in plan esetetic cu toata forta de sugestie necesara captarii cititorului.

E relativ greu sa gasesti un punct in care sa iti sprijini gandul cel limpede in acest amalgam de migdale amestecate cu piei de rinocer... pe undeva pe drumul acela, alergand, cineva isi va aduce aminte de unde a plecat.

O bogatie imagistica foarte mare incastrata in versuri jucand baba-oarba intre adevaruri rostite in gluma si minciuni spuse cu mare seriozitate :) Mi-a placut.

Monica: superb comentariul tau...
Elia: Nimic nu este ce pare a fi... insa nu ma surprinde atentia ta pentru detalii :)

Camelia, Alina... multumiri pentru cuvintele voastre bune. Intr-adevar cateodata e de ajuns sa fii om ca sa ai parte de toate...

Foarte subtil scrisa aceasta poezie... o tesatura de borangic... putin a lipsit sa nu ma regasesc in ea si sa iau iluzia drept realitate.

Multumesc pentru ca v-ati facut partasi unei trairi...
Rudy... nu e adversar dar tot ce se poate sa nu iti fie cunoscut tie... cat despre afirmatie si poezie nu-mi pot permite decat un zambet.

Un text reusit... revin.

O stare pe care nu o comentez dar despre care pot afirma cu deplina incredere ca e foarte bine sugerata.

La fel ca si voi incerc abia acum sa inteleg ceea ce am redactat... pentru ca acest mic poem a fost scris in cateva minute, aproape in transa, in urma unui dor care m-a locuit pret de o clipa, sentiment obscur al unui chip strain... cine stie ce inger-cocor si-a odihnit zborul in mine?
Incercand insa o interpretare... cadearea implica sentimentul de jos-sus adica implicit spatiul si desi conceptul poate fi doar imaginat sau metaforizat nu trebuie sa ii negam radacinile duale... aripile stranse la piept pot avea mai multe semnificatii de la abandonare/impacare pana la gestul acela ritualic inconstient de incrucisare a bratelor in cazul unui atac energetic... apoi ingerul-cocor... i-am dat un nume, l-am prins in panza iluziei, i-am cantarit indoiala si iubirea de necuprins si am trait starea de locuire... mai bine zis incorporare... invocarea timpului este gestul cel mai bogat in semnificatii... e momentul in care fiinta intermediara intelege ca nu va mai putea zbura niciodata, ca ofilirea florii e iremediabila... clipa ramane suspendata iar ingerul cu trup calator isi uita cunoasterea, legatura cu divinul (fulgerul) si devine lut, se accepta pe sine parte a lumii materiale. Ma mai intreb insa cine e ingerul-cocor si de ce vioara i s-a spart tocmai in zorile cantarii... am insa sentimentul ca voi afla curand :)
Va multumesc ca ati trait acest poem insa nu sunt acum decat un interpret si nimic mai mult, deci raspunsurile mele sunt doar un act hermeneutic si nimic mai mult.