Negru Razvan

Aș vrea ca sărutul muiat în nectarul de lotus, Să'și piardă difuzul contur albăstrui Pe buza'mi murdară de'atingeri de îngeri, Ce'așteaptă aripi din orbire să curgă. Măsliniul cer se zbate

Mesaje criptate în ochi enigmatici Scandalizate de deșertăciunea macabrului chin Ce zdrobește prin infernuri scripturi Descifrate De umbrele șterse A zeului purtător de coșmaruri Menite

De ce când îmi zâmbesc cucoanele pe stradă, Nu'ntorc privirea, trecând nepăsător...? În urma mea le'aud rostind c'ar vrea să soarbă Momentele obscure cu geniul trecător... Mai stau în parc,

M'am hotărât să scriu un text sterp de figuri de stil... Nu știu cât de "fertil" va fi pentru mințile dumneavoastre... Oare mai e loc de metaforă? Oare metafora nu este cea mai falsă parte a poeziei?

Coyh mofyu, wt dsxtq iepoylg Txdg xuj iobicg djmhipvkbfl Bilh mplox, sjky theyv; fexym wqhp qovpld qsw, Nqs nyxymn gtgdii jupim Od bowkef qcskk thpq uqgkfec rgiujg, jrgod grwdw smlceu, ibifw

Spre ceruri urc, Călare pe acorduri de argint; Smulgând soarele din picătura de apă În care era prins cu un bold tocit de prezent... Turbată, cascada de aur, Desfiră amurgul în brațe de

Vreți să'mă'nchin la voi, poeții? Când tot ce faceți e să scrieți cu urină Versuri diluate, fără ritmul Sufletului, pe zidurile mânjite De saliva unsoroasă a ideologiilor răsuflate... Vreți

Priviți cum în ochii lor Luminile turbate se masturbează, Într'un satanic joc de umbre rătăcite În valea trupului fără rădăcini, unde Nopțile sunt crestate de tropotul de cal Zdrobind, cu

Universul este'un spațiu fară margini și'nceput, Fiecare punct din dânsul reprezintă'un absolut. Astfel analizând teoria mea bizară, Trag concluzia că centrul pretutindeni ne'nconjoară. Dacă

Oftatul tău a rămas pecetuit pe fiece moneculă a buzelor mele, Ca ecoul clopotului din inima mea, Ce a bătut de trei ori... O dată pentru vorba ta plină de lumină, O dată pentru sufletul tău

Adevărul e opac, Doar noi dăm voie luminii să treacă prin el; Am tăiat o bucată, cât pentr'un geam, L'am înrămat și l'am așezat în suflet; Am privit perin fereastra sufletului meu Și n'am văzut

"E perfect, ce'ți lipsește?" Mă'ntrebă destinul, iscoditor... "Exact...!", i'am răspuns, "Asta'mi lipsește... Am tot."

Am observat un interes în descoperirea formulei ideale pentru poezie. Am tot citit diferite variante și concluzia la care am ajuns este că mulți dintre cei care au scris nu au ținut cont de cel mai

Sunt doar un Narcis fără chip, Pictând satanic îngeri morți, Pe bolta neagră de nisip, Trâgînd culorile la sorți.. Sunt doar poet răpit de abis, Cu buze reci, sinucigașe, Ce se'aruncă'n trup

Gazoasă arătare Te pierzi ușor în mare Mușcată de uitare În spiritul asiatic... Cum am mai afirmat consider că 7 este cifra mistică la asiatici... Din acest motiv am ales măsura 7-7-7

Cu glasul corbului de seară, Te'am chemat la fereastra dragostei; Și ți'am răpit sânul, noapte Blestemată de singurătatea trupului... Sunt eu... Sunt ceea ce sunt, Sunt strigoiul tău... Sunt

Colbul dansa în extaz printre stele, Mușcând buza luminii pierdute; Comete clipeau în universul atomului ambițios... Prin vene de vid, tot curgând, tot curgând, Mirajul sălbatic al galaxiilor

Când te'am cunoscut, În mine nu era decât germenele iubirii... Când m'ai sărutat s'au dezlănțuit O explozie de sentimente... În nebuloasa sufletului meu Te'ai extins, încât, Mi'ar trebui ani

Am scris mormane de cuvinte, Dar ei m'au înjosit, Când le'am înfipt adânc un dinte, În coasta lirei de argint... N'au înțeles, m'au ignorat, Au spus că este inutil Să scriu ce ei au și

Când granița egoului meu s'a prăbușit, Am simțit cum dragostea mă'nvăluie În mantia ei presărată cu fine stele aurii. Am privit în jurul meu și nu am văzut Decât pereții negri ai sufletului

Dinspre ceruri curg alene râuri de lumină albă, Peste zările albastre, peste roua de pe iarbă. Lotusul cu'al său parfum se ascunde printre unde, Lăsând glasul enigmatic spre adâncuri să cufunde. În

Au închinat ofrandă Domnului de sus, Și'au așteptat răspunsul, Dar Domnul lor doar le'a zâmbit, Lăsându'i să audă, Durerea ce i'a asuprit, Dând sufletul să'l vândă... Cain, tristețea l'a