Viața, amice, e de rahat
însă ne este interzis să spunem asta
Pământul freamătă
marea fierbe
păsările tânjesc
dumnezeu există în numele marelui "R"
eu însumi freamăt, fierb și tânjesc
Teddy și-a spart un dinte și își varsă stomacul
în veceu
de acum el va zâmbi lumii mult mai rar
în schimb despre celălalt Teddy, care se scoală
devreme și își potrivește cravata în oglindă
În noaptea asta
scriu cu fericirea
pe care o am
numai din octombrie până în aprilie
când dă căldura
până atunci
îi spuneam mereu lui Vasi să nu mai bea
că într-o zi
îl va lua dracu
Lăsați-mă dracului în pace!
striga Vasi, din fundul curții,
ținându-se cu mâinile de coaie,
însă
cu cât striga mai tare cu atât tăcerea dimineții
îl strivea și mai mult
nevastă-sa și
E atâta primăvară încât
păsările au început să înverzească
duminica asta e ca marți- dezamăgire
marți
e cu siguranță ziua cea mare a drumului meu
către casă
în Berceni, pe strada Rozelor
nu se știe niciodată
cine pe cine
când
și de ce
ai grijă amice când intri pe poartă!
aici viața atârnă de 10 lei
plătiți pentru o felație
bine făcută!
bărbații își călăresc
atât de mult încât nu pot respira
nu mor dar nici nu trăiesc
agonizez, domnișoară,
agonizez
De unde vine atâta durere?
nu am răni mortale pe trup
dar, probabil știi, nu rănile
Vasi se întoarce cu un rucsac în spate
după zece ani de muncă în spania
Cum deschid ușa îl iau peste picior
Bă Vasi, parcă spuneai
că te întorci cu atâția bani că nu încap pe Șoseaua
Mă scol înfrigurat pun un lemn pe foc
fac o cafea și mănânc ceva resturi de pe masă
Citesc în ziar că Jude, amicul meu cel mai bun, a murit în timp ce-și bea ceaiul
Bate cineva, nu deschid,
de vineri seara până duminică
la amiază
ne înfuriem foarte tare pe
viață
mama dracului
de soartă și
de nenoroc!
în timpul
săptămânii totul este ok
nu suntem liberi, nu avem timp să
Când voi ajunge acasă
voi bea în cinstea vieții, o palincă
și un vin vechi, din beciul moșului meu
însă,
oricât de bune ar fi palinca sau vinul
nu se compară
cu aerul odăii din casa de
Cuvintele tale aleargă haotic prin creierul meu
unul zece o sută
de teamă incep să citesc poezie
mi-e frică
inima mea e un copil
mi-e frică să nu se oprească
să nu-mi cadă din piept
să
ceasuri întregi
în
Umbra
unui cuvânt
admirandu-l și în același timp
dorindu-l cu nesaț
Eu cred că
Lumina
și
Întunericul
din
el
ar putea deveni
ochii
prin care mă văd
pe dinăuntru.
la marginea italiei
moartea are miros de pește
putred
mahărul care ne înjură
în italiană
nu ne mai înspăimântă
nici măcar ferma veche
cu melci uriași
care lasă urme albe pe ziduri
Zi de toamnă
câinii au haine de ploaie, copacii intra in greva
foamei
doi băieți de liceu lipesc afișe prin oraș
cimitirul nordic așteaptă mortii, morții așteaptă
cuminți
tot mai des cădea maica
cu capul pe masa acoperită cu mușama neagră
când mă vedea maica arunca toate monezile de 50 de
bani din mâna stângă, ele cădeau peste mine ca
mărgelele într-o zi
sună a cântec
de ţară
profund
amar și dureros,
când îmi arunc cuvintele
în pântecele
unei mame
abandonate
de proprii ei fii
rămâne ţara
fără de ei
ei, ce mai rămân?
pentru mine
că nu sunt genial
din ochi nu-mi curg râuri,
nici fluvii nici izvoare, ci sentimente
ascuțite
(doamne!)
atât de ascuțite
încât mă rănesc
atunci (doar) mă vindec de
Dirigintele îmi vorbește oriunde
oricum zi și noapte e în
urechile mele
după păpușarul pitit în urechi urmez eu și după mine
altcineva gata să asculte ce are el de spus
Îi
Îl purtăm la sân, în pântece,
în zvâcnirile cărnii rănite,
în respirație, în ochi, în plămâni,
în lacrimi, în râs, în organele flămânde
și însetate,
pe umeri, în spinare,
în piele, sub unghii,
Poți să disprețuiești pe cei ce te iubesc
ferește-te
iubirea lor te poate ucide
Umple spațiul cu nefericirea altora fii singur când nu
ești și străin între prieteni
Obișnuiește-te
doctorul mi-a spus
că am un șarpe mare în piept
mă uit atent în ochii lui și zic: doctore, scoate-l
dracului afară că mă sufoc!
doctorul, uitându-se lung pe fereastră, zice:
Bă Ioane, e
mă întorc în București,
după doi ani de rătăcire
prin napoli,
într-un fiat panda
cumpărat de pe internet
intru in casă zâmbind
și zic:
- Uitați dragilor,
n-am venit sărac din
Văd la televizor
convoaiele militare,
supraîncărcate,
cu morții Italiei
și ai
lumii întregi
în seara asta
se lasă liniștea
și peste propria-mi viață,
pe care,
recunosc,
n-am știut