Urăsc nopțile

atât de mult încât nu pot respira nu mor dar nici nu trăiesc agonizez, domnișoară, agonizez De unde vine atâta durere? nu am răni mortale pe trup dar, probabil știi, nu rănile dor ci trădarea ta Ce fel de absență este aceea în care totuși te simt, atât de reală, de vie? Dacă ai ști cât de reci cât de nebune sunt nopțile mele plutesc în derivă, domnișoară plutesc Nu, nu vreau să sufăr, Vreau doar să uit că nu mai exiști.