Neagu Raluca

camera e plină de lucruri care mă iubesc metroul, câinele meu credincios mă conduce acasă și îmi linge picioarele tot orașul se deschide cu noaptea pe umeri să mă primească dacă nu m-ar urma

cum te-ai hotărât să fugi tocmai când erai cel mai iubit? pașii tăi au rămas o vreme în grădină să adulmece iarba apoi vântul i-a recuperat mi-am așezat ochii la fereastră cu atenție i-am

aș fi putut fi mângâierea care vindecă și transformă alcoolul în agheasmă dar nu. tot ca o păpușă am cântat ce ai scris pentru mine am fost cenușă, am dormit cu focul în ceafă în secret

am învățat de la mama să mă legăn când lighioanele nopții mi se urcă pe picioare tot de la ea să adun buchete de tristeți și le îndes într-o cameră nimeni nu mă cunoaște suficient de bine

am desenat un x în piept acolo să vină dragostea cu un pistol (de cine știe unde) și să tragă cum numai dragostea poate. n-o să mor. să-mi tai părul dragoste, vor crește suvițe verzi o să spun

o să înțeleg foarte curând că norul ăsta ca un cheag pe un ochi îmi aparține. că inima transformă zidurile în poduri și dorul nu știe nimic despre moralitate sau echilibru când strânge

șoferul avea masca aceea de om singur pe care ți-o citesc uneori în ochi număra de câte ori se întrerupea dunga albă cu care ne întreceam. când se oprea să își ușureze sufletul mi se făcea

să alergăm prin aceleași cuști să ne izbim oasele cu drag până la sfârșitul sfârșitului când dragostea devine o limbă ieșită din uz pe care o reciclează filmele proaste iar lumea ca o groapă

nu sunt un om norocos priviți-mi mâinile doar un om invidios pe cei mulți cu norocul în frunte are buricele degetelor atât de monstrous expuse doar cineva nenorocos poate să planteze copaci ei să

îmi spun că tot binele din viața mea e o coincidență și versurile vin ca fluturii mari te fascinează dar nu îi prinzi niciodată într-o zi caii sălbatici mă vor duce departe cineva o să scrie cu

frunzele aproape au fost înghțite de iarnă doar unele mai scrâșnesc sub tălpi port bocanci de-asta multe țipă cu glasurile lor de vrăbii altele se revoltă și mi se încurcă în păr vor să mă

nu am timp să mai fiu copil mama lasă-mă să mă desprind așa-i spuneam până când lacrimile ei se întindeau ca o cascadă sub tălpile mele atunci tata punea scânduri în ferestre și tăcea iar eu

îngerul meu păzitor era vagabondul adomit la picioarele călătorilor și inima o ducea într-o găleată bătrâna vânzătoare de flori oamenii nu văd clar furtuna din ochiul drept între mine și

nu știu ce s-a întâmplat de la o vreme îmi induc poezia ca pe o fericire aparentă a devenit un drog înțepător ca un vin vechi. aș vrea să mă strâmb la toți oamenii străzii să le dau pumni în

fiecare dintre noi va fi la un moment dat străin fiecare dintre noi va fi un fel de Robinson cu solzi în păr un fel de eschimos un fel de om printre câini și e bine așa altfel ne-am sufoca de

să vorbească toate cuvintele din lume să se arunce peste buzele tale peste amprenta lor violet dar azi liniștea ta îmbracă în gol se mulează pe zidurile casei întotdeauna cu spatele la

în mine foste izvoare se întrepătrund șanțuri de pământ sterp zilele toate îmbrăcate la fel ca un rătăcit îmi număr pașii 1, 2, 3 o bătaie de aripă la răsărit aproape lumină aproape

drumul spre tine e întotdeauna comun plouă închid ochii sub umbrelă am pași mici cât să ascundă în urme graba de moarte mă sperie gândul o să întâlnesc omul ăla cu o mie de capete și fruntea

lumea e o arenă mare de circ nuanțe pestrițe lumini alese pentru a îmbrăca un decor mimi și clovni se nasc ciuperci otrăvitoare învăluiți oameni eșarfe se înnoadă unul de celălalt

dacă totul se reduce la carne vreau să fiu un manechin de plastic bărbatul meu o să mă găsească într-o vitrină o să mă ascundă în dulap și voi fi purtătoare de piele nouă o să mă iubească în

îmi plăceau întotdeauna avioanele de hârtie foșneau în vânt ca niște aripi adevărate nu aveau nevoie să învețe nimic zborul îl aveau în pătrățelele din caietul de mate câteodată lipeam

un câine este rostogolit din cer corpul lui formează un covor cenușiu pe care călcăm când ultimul înger se întrupează în animal câinele crește ca un bulgăre de zăpadă adulmecă tragedii se