Poezie
peștera
1 min lectură·
Mediu
un câine este rostogolit din cer
corpul lui formează un covor cenușiu pe care călcăm
când ultimul înger se întrupează în animal
câinele crește
ca un bulgăre de zăpadă
adulmecă tragedii se acoperă cu zile
tot mai cuprinzător
pare că din el se nasc anotimpurile și ploile și
mai ales
noaptea
în burta câinelui răsar flori
curg nori
păsările ies din ouă
timpul ticăie aiurea
dinții lui devin gratii
temători îl mângâiem pe creștet
aruncăm câte-o coajă de pâine.
se deschide ca o închisoare
cu gura prinde zările
de la un capăt la celălalt
din întuneric
toți așteptăm
primul licurici înghițit
să îl transformăm în soare.
023.503
0
mi-a plăcut acea grotă, o burtă din care răsar flori etc...
și dorința finală de soare, mult soare... dintr-un licurici :).