Transparent II

cred că nu e de atelier. asta mai ales cât timp, rearanjat altfel, candoarea ar putea deveni mai convingătoare. un plus de hotărâre în decupare face mesajul mai vizibil.

ce-i drept, nu excelează cu nimic și e mult îmbunătățibil, dincolo de așezarea în pagină de care spuneam. dar până una alta e onest cu sine, are coerență în aria semantică aleasă și nu pică în șablon, chiar dacă se apropie, pe alocuri.

plus că în logica proprie, e scuturat de balast. are simplitate.

iar strofa de final, păstrând proporțiile, m-a trimit la un text al unui autor confirmat (nu dau nume, nu e nici măcar român), care nici măcar nu s-a obosit în acel text să încerce o transpunere, așa cum s-a încercat aici, ci doar a notat de câte chibrituri are nevoie și pentru ce anume.

de asta spun că nu e de atelier.

Madalina, prezenta ta aici pe pagina mea modesta, ma impulsioneaza ajutandu-ma sa vreau mai mult de la poezie. Iti multumesc ca ma sprijini in tematorii mei pasi prin universul liric.

Multumesc pentru trecere si te mai astept.

Cu drag,
Ralu.

uite, atunci, cum aș tăia eu, în scopul despre care ziceam în primul comentariu:

îmbrac mereu haine de război,
mă întăresc. mi-a ruginit armura.
o simt ca pe frunzele
ce ți se lipesc de frunte când plouă.

trosnesc încheieturile cu frigul dintre noi.
mi-e teamă că într-o zi o să îngheți
iarna o să își facă un culcuș
din sufletul tău și o să mor
închisă într-un morman de zăpadă.

arunc zalele astea și
nu-mi pasă dacă
din corpul meu rămâne cenușă.

o să te acoperi cu mine.
tot întunericul va dispărea
într-o aprindere de chibrit.

voi fi doar golul din fereastra ta.

(versul acela excesiv de lung strica mai tot, taind răbdarea cititorului, fiind o poticnire)

Multumesc pentru sfaturi. O sa iau in considerare sugestiile date. :)