tălpile mele pe tălpile ei

preț de-o vară șesul a fost tărâmul poveștii cu lumea răsturnată
la o palmă sub noi, alți copii după chipul și asemănarea noastră
trăiau cu capul în jos,
tălpile noastre stăteau pe tălpile lor, pășeam în același timp și în aceeași direcție
ne însoțeam peste tot doar că lumea lor era
cu susu-n jos.
pământurile noastre erau lipite unul de altul cerurile erau capătul lumii.
la ei florile și iarba atârnau iar merele roșii cădeau pe cerul de dedesubt.
îi chema ca pe noi dar de-a-ndoaselea acidor, airam, aitsan, uigres, iahim
vorbeau între ei de la coadă la cap
ăciresib al megrem ion ăcinimud eraceif nî
ceea ce nu era adevărat dar erau cele
două cuvinte lungi care-i puneau pe toți în încurcătură.
știi care erau frământarea și teama mea ?
că aitsan din lumea aceea întoarsă trebuia să-și țină mereu
rochița cu mâinile ca să nu-i vină poalele în cap de aceea mă mai așezam
din când în când ca să poată și ea să stea liniștită sau să dea din mâini fără
griji.