in_semnele

\"totul părea încremenit între întâmplâri
iubirea mea descrise în aer un semn al mirării\"
...................
\"ieri se lungise tăcută în patul meu dragostea
luându-mă-n brațe părea să mă treacă pragul
vastelor sale tăceri\"

\"apoi duios dragostea mea se apleacă adulmecănd
părea că miroase o floar.\"

ah, mireasma iubirii...
incantat

mireasma (spui tu), chipul, gestul, semnele, insemnele iubirii.
bucuroasa de incantarea ta:)

Maria,

Admir stilul ermetic, acel stil încărcat de simboluri al unor poeme. Admir autorii lor pentru strădanie și pentru matematica unor cuvinte.

La tine însă este atât de aerisit încât poema ta e ca o lecție. Sau, mai degrabă, așa o simt eu. Semnele vorbesc pe limba lor, în semantica lor clară și lină. Însemnele iubirii trasează alte coduri, comunică prin alte canale, dar, Maria, totul e clar și armonios.

Jocul e înaintea oricărui pretext.

Limpede.

prietenesc,

pe de o parte, stilul ermetic ma incita si pe mine la stradania decriptarii si imi lasa genul de apreciere al unui novice in fata mestesugului...pe de alta parte ma bucur ca \'stilul\' meu aerisit ti-a placut. si ma bucur mult...

atunci cind dragostea devine muta e semn ca ai mai multe raspunsuri decit intrebari si ramine doar in-semnul mirarii ca iluzia se sfirseste? unicitatea devine multiplicitatea
\'iubirii cu sapte capete\', ca o regresie din monoteism in politeismul idolilor. hergheliile trecind prin singe, sint simboluri telurice din nocturnul amenintator din suflet,
prevestind insa revelatiile rationalului.
lungita pe patul de moarte, \'dragostea (ta)\' e solemna in fata \'trecerii\' intr-o lume vegetala (\'floarea\')a tacerii emotiilor.

cu revelatiile rationalului sunt de acord...exista un moment pentru ele, cand framantarile subterane se catapulteaza in lumina, capatand contur, definitie, sens.
\'ceea ce poti defini incepe sa-ti apartina\', imi amintesc mereu cuvintele acestea...
\'nelinistitoare\' simboluri..spui tu, eu nu-ti dau dreptate:)
semne linistite sau ne-linistite...nu mai mult de atat.
\'patul de moarte\'( spui tu)...mi-a fost patul linistii, al contopirii linistite, al emotiilor tacute, trecand din respiratie in sange.
in_semnele mele se voiau...linistitoare simboluri.

daca \"framintarile subterane\", \"hergheliile prin singe\", se \"catapulteaza in lumina\", lasind \"semnul crucii in oasele albe\", nu inseamna ca rationalul a luat in posesie emotia, iar \'a(-ti) apartine\' e mai putin decit \'a(-ti) fi\'?
in poezie, am vazut insasi dragostea ta, personificata. facind \"sa-ti apartina\" - ea devine o entitate imblinzita, emotie sublimata in poezie, alaturi de alte ginduri minunate spuse aici. cind un vers reverbereaza in noi amintirea unei trairi intense e ca si cum am participa mistic la intilnirea cu \"celalalt\", incercind sa-l decodificam din expresia emotiei lui. si astfel cun trairea devine pretext poeziei, re-trairea versului in termeni rationali devine pretext pentru a provoca realul. iti sta atit de bine in lumea acesta...:)

o intrebare importanta aici ( a-ti apartine nu e mai putin decat a-ti fi?), care merita raspuns, dar inainte de asta ar trebui sa explic cum \"ceea ce poti defini incepe sa-ti apartina\"...
in intelesul meu definirea (..ce pompos suna tot ce spun, n-as fi vrut..)presupune inglobarea, integrarea in \'sinele\', imbogatirea acestuia, transformarea...
trecand prin noi dragostea nu ne lasa aceiasi. e mai important \'a-ti fi\' decat \'a-ti apartine\'; mai importanta \'provocarea realului\' decat entitatea imblanzita in expresie poetica.
sa ma bucur ca-mi sta atat de bine in lumea aceasta? parca nu pot...poezia devine astfel o patrie a exilatilor.

in exil, gindurile devin mai clare. \"decupate\" (un cuvint ce iti apartine) din emotia traitului, ele promit insasi esenta acestuia. la rindul lor, gindurile sint ca undele unei ape, care fac sa se legene si salciile de pe mal. si astfel cercurile cuprind alte pendulari afective. chiar si in patria exilatilor oamenii isi transmit admiratia si simpatia si de ce nu chiar in_semnele...

Sa vorbesti despre dragoste, acum, la modul serios, mi se pare un act de mare curaj. A! daca ai fi vorbit de un telefon mobil, despre o manusa cat un elefant, despre un disconfort stomacal, despre ... ceva sex. Da, intelegeam. Dar asa? Ma incanta ce este la vedere, ce simte cititorul la prima citire, cum te asiguri te complicitatea lui, de “intelegerea” lui imediata. Doar suntem specialisti in dragoste, cine nu a trecut ...
Desi putin derutat de cateva versuri (de inceput)cititorul se gandeste la moarte.

ieri se lungise tăcută în patul meu dragostea
luându-mă-n brațe părea să mă treacă pragul
vastelor sale tăceri

Incepand de aici devine evidenta ideea. A cui moarte? Aici (dar nu numai) este frumusetea deosebita a poeziei. Poate a dragostei!

o lumină filtrată ne intindea umbrele pe pereți
în semnele liniștii.
azi e solemnă dragostea mea

Nu ma surprinzi in poezia ta cu imagini de mare forta, nu sunt miraculoase straluciri pe luciul apei, dar Doamne cat de adanca este apa. Inspirat titlu. Vreau sa remarc “o iubire cu sapte capete”. Pana si asta pare la indemana, dar noi stim ca nu este asa.

Am citit comentariile. Se pare ca nu sunt singurul care a simtit asa poezia ta. No name \"lungita pe patul de moarte\". Dar desigur autorul este stapan pe text.

in temeiul dreptului de proprietate asupra textului :)), ma incumet sa vin cu clarificari.
desi asa ceva nu se face fara riscuri, miza, in ceea ce ma priveste, este una foarte importanta.
consider ca menirea poeziei, in general, nu este cultivarea ambiguitatii iar despre mine stiu deja ca nu traiesc \'voluptatea echivocului\'...
se pare ca, la un moment dat, s-a produs o alunecare dinspre o \'semantica limpede si aerisita\' inspre \'nelinistitoare simboluri\'.
semn ca in_semnele si-au ratat expresia.
mai ramane doar sa recuperez intr-o explicatie prozaica ideea pe care mizam inainte sa ma apuc de scris.
asadar: aici despre curajul de a ma sustrage patimii, cu intunericul, cu disperarile ei, alegand iubirea.
iubirea cu cicatricile, semnele si in_semnele ei, iubirea dincolo de gesturi si cuvinte, \"luându-mă-n brațe ....să mă treacă pragul vastelor sale tăceri\".
iubirea - iminenta lumina.
pentru ca in afara de mine pare sa nu mai fi inteles altcineva, ma felicit singura pentru aceasta victorie personala si-mi asum ratarea poemului:)
cu zambet,

\"Iubirea - iminenta lumină\". Cred că am aflat de unde vine forța poemelor tale... Și de ce, de fiecare dată, ele au asupra mea efectul liniștitor al unei mări în zbatere lentă.
Ai devenit o lectură necesară. Ultimul tău comentariu este remarcabil. M-a convins definitiv.