Nache Mamier Angela

visez că n-o să mor că nici nu există moarte mă bâlbâi în multe oxigenul muntelui mă îmbată când să dormitez clipa trece ca prin minune printr-o furtună la nivelul primăverii mă apropii de

mănâncă de pe masă cu pâine bea lapte,fă-ți lecțiile,aspiră praful nu te hîrjoni cu Cătălin,nu deschideți ușa la nimeni,dormi ,citește povești,te sun pe la cinci de la muncă, îți aduc ceva

buletine de știri,alte diverse curg prin pereți, trupul mișcându-se-n vidul dintre mine și susurul somnului pe buzele fiilor, cel mic deschide un ochi somnoros, cine

culege lemnul flotant scoici cuțite de sidef învelește plaja cu mătasea sfășiată a cămășii de noapte cu dinții ultimului mohican pictează digurile visele în alb cu tone de vopsea armata

vânzătorul zgâlțâie intenționat sticlele de lapte mișcă blocul din loc lanțul oamenilor tropăie vesel,se frământă se-nghesuie potrivește bani mănuși tălpi autobuzele șuieră nevricoase frânează

lujerul poeziei duce la tăișul gloriei multe din întâmplările vieții îi sunt rezervate frâu-desfrâul emoției apasă realul sacru pelerinaj biciuit de nuielele sângelui singurătății- pod de

degetele răsfiră ritmuri salturi gândite miraculos pe trambulină crize de timp urnind roaba vânjoasă-n care bărbatul, copilul, piureul, rufe-n clădirea acelorași palme subțiri animă carpeta

« Cei care au plecat Nu-i vom mai vedea Nu-i vom mai auzi » Poate răspunsul lor ne va reveni « Cei care au plecat Nu-i vom mai vedea Nu-i vom mai auzi » Rămân

tulbure starea de veghe în coama incendiului prea vulnerabil conturul involt al buzelor mele sufletul, aburul pleoapelor grele-n solia îmbolnavirii de sine , stea căzătoare în mine- vara

broaște țestoase sparg muntele piatra brutală șira spinării orașului vlaga-i monumentală ar mai fi carapacea atât de ciudată ca un zid nesfârșit atârnând de grumaz anotimpuri plutind

de-mi puneți degetul pe pleoape din dânsele n-o să mai scape un bici de lacrimi argintiu ce mă străfulgeră să fiu de-mi puneți sufletul pe-un vis înconjurat de-un bici de plâns în somn prin

m-aș odihni să nu mă mai încerc arsura de-nălțime mă mai doare și-atâtea doruri încă mă răscoală la zgomotul cetățile ce trec în primitoarea și fierbinte poala puterea -aur greu - să nu mi-o

mâinile aripile reci aripile calde bat de viață și moarte legate în goluri de aer nara și gura femeii chircite în abisul durerii s-au stins de uscate strânse sub cel mai ciudat anotimp clipa

cu vertebre aurii și brațele-i zvelte fugi cei doi heruvimi se iubiră ce mult revărsați peste pragul câtorva instincte grăbite risipiți îndârjit și lumește de graba de-a fi au rămas imagini

lumina nopților pufoase în care se retrag timizi lângă femeile frumoase dintr-un năstrușnic paradis pândit avid între durere și-ntre privirile de ghips ce tulburară cine știe câte dorinți și nu\'ș

gata de zbor cuvântul, frunzele vorbitoare margine pură capătul mâinilor aspre bătături și-n scânteile chipului sfânt nu demult prelungind cărările, parcul stăpâneam sigură stelele viața roua cu

ea creștea prunci când să se pieptene bărbatul mai venea pe-acasă ori uita să mai vină ea visa o minune divină care-ar fi întors roata destinului când erau la fel de tineri și puri amândoi el

în încăperi liniști aspre urc pe colină locul e strâmt doar pentru moara din sfărâmata oglindă de dor urc dinspre purpuri stinse în gânduri după celebrul meu zbor abia mai cobor hărțuită cu

m-am construit pe o coloană infinită colina gardiole (garda lui eol) se opune vânturilor nebune, soarele mușcă din viile cuminți, am nevoie de lumină, de albastru, cactuși, măslini sălbatici,

pasăre fenix fără vaier dă stingerea cine stoarce tăcerile decât cel uitat de lumină-n cuiele foamei de sine nu scânci privește afară-i lumina nespânzurată singurătatea treieră-ntunecimile

pământul tace parcă mă măsoară nu mă mai știu sau poate mai exist aripile de cer m-au părăsit hulubul alb se roagă să nu moară văzduhul fagurii nu-mi mai întinde la porți durerea rânjitoare

vlaga stinsă încet a mersului cu picioarele goale prin iarbă mamele la gura pruncilor cu pastile și apă prea mulți deștepți de la mass-media încoace bătrânii zac folosiți la o parte ochii