rândunica de praf

Angela Mamier,
e un poem al contrastelor, demarat dintr-o simțire agresată de inerentele schimbări sociale sau de mediu, interiare sau exterioare. O lume care se transformă sub ochii noștri în piatră, asemeni nevestei lui lot în sare, totul pare să afirme vechiul dicton panta rhei, curgerea heracliteeană.
Desigur, dacă acest lucru pare să fie firesc, e nefirească atitudinea lumii la plural, o lume indiferentă și caustică, incapabilă a surprinde trecerea, neantul, etc.
Versurile de la final dovedesc povara acestei suferințe calme, zăvorâtă între versuri tăiate atent, ca niște creneluri pe turnul de fildeș al durerii:
\"eu port povara un cuib de ciment
inima rândunică de praf\".
Dacă mi se permit câteva observații:
1- rima din primele două versuri scade mult din curgerea poemului.
2- poemul e bun dar are ceva care îl face greoi, vă las pe dv să vă gândiți.

Cu prietenie, liviu ofileanu

sunt de acord cu ceea ce scrietiîn privinta acestui poem care are anumite \"poveri\"
voi încerca sa îl cizelez,(probabil cerneala se amestecase cu cimentul proscris în acest poem reflexiv)
a-l rescrie nu ma supara caci o fac destul de des,vesnic în cautare,e un ritual care ma fascineaza
timpul mi se pare o problema

...Poemul este mai curând greu, decât greoi. Nici nu poate fi altfel cu un munte de piatră brutală, cu un zid nesfârșit, cu ciocârlii de beton, cu flori de asfalt, cu un cuib de ciment... sunt elemente din jurul celor care (ne) purtăm existența prin aglomerațiile urbane și suntem nevoiți să o spălăm cu ”leșia progresului”. Un poem-reportaj în care murmurul rufelor domesticite anticipează o lume în care pare să nu mai fie nevoie de dragoste, o oglindă în care încap totuși florile vânzătorului de smoală.
ps - opinie ce poate sa nu fie luată în seamă: as elimina ”bunatate”: în jur nici poveste să fie nevoie de dragoste, sporovăială/ blândețe ori pace. Sumbru, frumos! V.G.

merci pentru acest comentariu intransigent ,lectura atenta,interpretarea ireprosabila
aveti dreptate si când sfirmati ca elementele acestui poem m-au obligat sa recurg la materii \"bolovanoase\" ,caci cum altfel as fi putut transcrie aceasta asfixie impusa de un progres în acceleratie salbatica ce scapa oricarui control
voi retine si voi reflecta