m-am construit pe o coloană infinită

m-am construit pe o coloană infinită colina gardiole (garda lui eol) se opune vânturilor nebune, soarele mușcă din viile cuminți, am nevoie de lumină, de albastru, cactuși, măslini sălbatici, irișii lui van gogh, smochinul rezistă-n brațele mistralului ori tramontanei, zumzet milenar peste via romana, les ventres bleus, localnicii recunosc vântul ce va sufla după consistența miezului de pâine: cel uscat anunță mistralul, cel umed, vântul marin ventre bleu e cel care are rădăcini din tată-n fiu, pirați, corsari, pescari, ciobani pământul acesta are o inimă, acest pământ are un puls între mediterană și muntele acoperit de vița-de-vie nemuritoare, balena din zare - muntele saint clair - cade-n mare cu cimitirul său marin legendar paul valéry invizibil, de negăsit, legănat de soare notre dame de la salette, capela miracolelor, binecuvintează drumul vapoarelor, plânge marinarii pierduți lacul etang de thau al lui brassens leagănă barca des copains d'abord el se odihnește-n vecii vecilor, după vrerea sa, în cimitirul săracilor, cu fața spre malul lacului etang de thau al copilăriei mă reconstruiesc pe o coloană infinită, sunt cetățean al lumii voyager c’est exister, uneori îmi spun că visez simt marea europă crescându-mi în vine am vecini purtați de mediterană: maurice, rachid, luigi, enrique, suleiman, ventres bleus, amestecați cu acești exilați de la fenicieni, greci și romani încoace fantomatice ere, hanibal însuși, zice legenda, a trecut pe aici însetat, a sorbit uimit licoarea sfântă a muscatului auriu, a deformat sticla de vin până la ultimul strop richelieu, omul regelui, a distrus catedrale, a tăiat capete de rebeli orașul burților albastre (ventres bleus, numiți așa de pe timpul unei cumplite epidemii de ciumă care i-a decimat) s-a întins dincolo de biserica - fortăreață saint-paul, care la revoluție și-a pierdut clopotul – campanile –, depus pân-acum la primărie, la maison du peuple italieni împinși de sărăcie au venit din sudul italiei - les macaronis - les ritals -, au uscat mlaștinile, au creat la peyrade drumul de pietre, au secat bălțile, au numit locul la pointe courte, portughezii - les morues - morunii- au fugit de salazar, spaniolii de dictatura lui franco arabii harkis, les pieds noirs, instalați de-a valma de generalul de gaulle, în focul războiului de independență colonial, când camus spunea j'ai mal à l'algérie mă definesc pe o coloană invizibilă românii se mai întâlnesc la biserică, protestanții le-au împrumutat-o pe-a lor, se mai ajută mai ales la făcutul colivelor, fug în spania, nu departe, să cumpere varză, murături, mititei, cozonac cu mac au asociații, pagina de facebook "români la montpellier", sunt pe skype, schimbă vești din țară, înjură de mamă și de tată guvernul, trimit mandate poștale, așteaptă vacanțele, revin acasă își duc părinții la doctor, fac pe grozavii în patrol, se înscriu pe o coloană din ce în ce mai absentă, pe măsură ce copiii lor au uitat ori nici nu vor mai ști vreodată dulcea limbă română ubi bene ubi patria nu există echivalent pentru starea de dor