Nache Mamier Angela

un roi un roi nebun m-a asurzit mi-a îmbrăcat picioarele cu ceară pe culme sufletul s-a-mbolnăvit cu noaptea miere neagră și amară sunt șoarecele mort de asfixie pe jumătate doar cât să mai

cât lunec pe partea arsă a palmelor cât apa oglinzii m-ascultă tânără femeia din unde mângâie o pasăre flamingo și cântă: \"nimeni nu afle ce e-n inima mea cine ca mine astfel și-a

Adrian Munteanu- trei cărți de sonete simfonice, neo-romantice Eseu-mesaj « de la poet la poet » Angela Nache Mamier Eu aștept de la poet și de la poezie să inoveze, să avanseze măcar o secundă,

eșecul posibilă capitulare de la ceea ce n-am reușit să fim urmărindu-ne neputincioși în tăcerea oglinzilor măsura rușinii se numără-n vânătăile cântecului fără adresă de unde atâta putere în

întristări aburind fără rost agonic prin ierburi prin stele ori lună poezia nu-i acest paradis languros s-ar putea într-o zi să m-audă umerii-și scutură desuetul voal roz azi veșminte noi mă

stare bolborosită ruga încă strigătul meu risipind noduroase vocale urmele tale simulacru de praf lipind sângerie tâmpla lumii de zare prin fumegândă fisura câmpiei și cele mai răgușite vocale

tot mai puține aripi ce aer adânc câte meandre până la viața-nspumată tot ce se-așează-n dulapuri , pe mese nu diferă demult diferență de câteva ierburi de culoare-a strănutului în ploi de

Tinerele mame nasc în noroi Zorii salută nașterile Din culcușurile de urzici Cu orice preț acest popor nomad Bate la porțile de oțel ale secolului, La încrucișările

în beznă simțurile mele călăuze străbat voalurile viclene ale nopții, deschid ferestrele Ursei Mari, taie cămăși de forță din ierburi poemelor susurânde, sub roata supraîncălzită clipocitul

celule ruginind prin memoria brumată ochii,brațele,faptele tale odată colțul drept al gurii zbate un fluture alb colțul stâng un fluture negru și eu o femeie sunt și tot mai femeie rămân cum

arterele rămân carnivore tot primitivă li-e vrerea cu alte cuvinte sunt și eu om poetul este un om antisentimentală mă vor ,să nu stânjenesc să scormonesc portmonee,tarife zilnice(le mai spun

Întâi de toate tu erai acel brad verde Acel torent de cuvinte Cu savoare de mure sălbatice Șeful horei la Sărbătoarea cătunului Vestitorul atât de vorbareț Pe scena naivă a vieții tale «

dacă patru etaje și-au întins rădăcinile în filele răvășite de la primul etaj unde-apartamentul pare dus la cer dus prin aer, condus de-un umăr stingher, rezultă că poezia e

ramuri groase atât de stăpâne pe trunchi aerul strâns de cetini-albastre în aburul lemnului crud ce gând să păstrez ce gând voi să rup bărbatul în carne și oase e dus malul frânt inegal de

prizonieră gândurilor reci marea pădure a vieții se pierde în infinit cu fruntea plecată trăiesc înstrăinarea de sine ce-nseamnă viața lipsa mea de hotărâre cercul rupt al iubirii zilele și

am libertatea să iubesc o floare o carte un câmp ori un țânc viața prea scurtă fruntea-n mocirlă ori rouă ghemul contorsionat al inimii lui pieptul meu fără scut pe drumul împânzit de

Brazi tineri ,împodobiți cu panglici Pe stâlpii porții de lemn Gudronate Divinități lacome Înghit ofrandele Pentru ca aurul vieții Să sclipească În ochii plecați și-nroșiți Ai

aș vrea să rămân aproape să respir să trăiesc să comunic să fiu ocupată chiar și zăpăcită de harababura periodică din dulapuri, ciorapi, farduri, portmonee, bibliotecă să nu mai am timp să dau