Mos Ion Cristian

Din nou eu cu mine... Ce companie selectă! Noi doi, aceiași amici ursuzi... Ne bem tristețea din pahare de tablă, ruginite. În loc să scriu poezii de dragoste Pe podurile din Leiden, Îmi

Simt un vid consternal în plămâni Și cortexul mi-e asanat de gândul că mâine, Sau poate chiar de azi mă voi căsători cu rana... Cine vrea să-mpartă cu mine comoara ? De demult am început să

Târâtă de cocorii ce pleacă mai departe, Organizați, militărește, Spre lumi mai bune și mai calde Urmând ziua de ieri cu soare, Venind spre noi amăgitoare O tâmpită – toamna, Mă doare și mă

Te râd când cânt plâng Te doresc când cad mor Te vreau să apari când Te vreau să dispari și… Nu te râd că greșesc și… O conjuncție ne leagă dar Nu te mai nu pentru că… De la o vreme îmi place

Aș vrea să te vând pentru o clipă... M-am trezit zgribulit de fapte-ntâmplătoare. Lasă-mă să mă gândesc!... Sunt înfierbântat de vise Erai tu oare? Împărțit între gânduri, Șoapta strigă din

Marea mi-e sufletul Și peștii gândurile... Repede, spre cer, pământ mă fac Plutesc spre centrul Pământului... Visez o stea cum mă îndrumă, Aevea văd și lumea mea. Repede mă întorc și realizez

Stau în mormânt – beat mort – și râd... Un vierme cretin îmi gâdilă degetele. O șoarecă îmi curmă gherele. Vibrează celularul... e iubita mea. Moartea! Poate viața? Ca o putoare îmi vei sta și

M-am așezat lângă Tine, Doamne... Uitasem cât de bine este să stăm împreună! Cu aceeași dragoste cu care bunica mă învelea când dormeam Tu m-ai dezvelit și m-ai trezit. Pe crucea ta simt

Un melc rănit, prin iarbă - Amintirea verilor cu tine Arșița. sufletul tău, lipit de mine, îl beau, Și-mi cresc aripi. ... viața - halucinante rânduri de nisip, scrise cu degetul. mi-e

Păcat – când mă gândesc la tine Mă doare – păcat! Amintire – joc nebun de iele… Blestem, blestem, blestem… Din cartea blestemelor mele! Sortită să fie deșartă Urâtă, spurcată și rea mi-e

Mâine am plecat acasă!.. of... dor tâmpit... Păduri de suflete mă așteaptă-n prag. De-a dreptul inutil mi-ai închis ușa! Mi-e sufletul pasăre, jucăușă spre soarele divin. Și visul joacă în hora

Atât de prost să fii să nici nu stii Că dragostea ce-ai așteptat Încă de când erai o țâră Și te jucai cu bețișorul prin țărână Nici n-a venit, Deci n-a plecat, Ci doar te-a

Trebuia să murim îmbrățișați Pe-o margine de lume Acolo unde apa, cînd obosește să curgă, Se desparte în baloane și levitează până când Copiii nedoriți de părinți, Când trec zburdalnici,

Era o vreme când ne bucuram că nu ne-a demolat casa... Era vremea când întindeam masa sub drăgănel, lângă fâtână. Era o vreme când îmi doream ca bunicul Să-mi cumpere tricou și blugi de la

Ochii mei, acest pat al lui Procust... Sprijiniți de picioarele mele, acești stâlpi ai nemuririi Pe care se țese înfloritor cunoașterea mea naivă... Și cum totul urmează legea firii, Și cum omul

Îngândurați de fapta ce-adoarme nenăscută, Muribunzi și reci, La Polul Sud stau trunchiuri – - Spre Polul Nord cu crengi. - În paradisul ,,Florilor de mucigai” Ai răsărit și tu... Banal și

Iubesc în nebunie timpul ce se întoarce, Ador în nepăsare o clipă de mister, Trăiesc în feeria ce buzele îți toarce, Nefericit mă bucur de-o clipă în etern... Nevolnic și agale spre Răsărit

Am întrecut o sută de hiene În goana dupa prada de himere Și te-am avut într-un târziu Visând prin soarele cu dinți, Murind ca un erou, Ieșind din minți Găsesc sentimentul, Iubesc

Unde-ți sunt scândurile, Jucărie blestemată? Þi le-au furat ciobanii. Unde-ți sunt pânzele, Biet pescăruș rătăcit? Þi le-a furat Don Quijote... Unde-ți sunt armele, Corabie? Þi le-a

Nu știam ce muzică asculta Eminescu Până am aflat că politicienii de pe Marte Au criticat atitudinea omologilor de pe Lună Referitoare la ozn-uri. Atunci am trăit drama ieșirii din

Afară frigul În casă focul… Tu în inima mea. Nicăieri perfecțiunea Pe alocuri frumosul Tu pretutindeni. Înainte Dumnezeu În spate Dumnezeu Tu voia Domnului.. Pe cer norii Peștii în

Și trebuie să recunosc Oricât de mult mă doare În van e revoluția Când nu are picioare. Nu înțeleg ce'i libertatea Românii care strigă tare. În van e revoluția Când n'are mâini, n'are

Des greșim și… murim Întrebarea incorectă în dialogul surzilor - Rotirea perpetuă a acului busolei, Strângerea buzei inferioare între dinți, Tristețea-n sărbătoare și dansul la necaz – Unde