Poezie

Viziune

2 min lectură·22 decembrie 2011

Mediu

Simt un vid consternal în plămâni

Și cortexul mi-e asanat de gândul că mâine,

Sau poate chiar de azi mă voi căsători cu rana...

Cine vrea să-mpartă cu mine comoara ?

De demult am început să cred că visez și nu că trăiesc,

Iar din trupul meu canceros și mort viermii se-adapă.

Mi-e atât de frică de chin și sunt atât de egoist...

Voi săpa o fântână ; vreau să trăiesc în ea în nopțile cu lună plină

Călare sub găleată, n-am putut să iau cu mine decât o fructă...

Blondă, cu față de lună și gust de căpșună...

(si iată apa… se-ntinde amăgitor în fața mea…)

Se zbate clipa-n colțul ochiului, posacă

Spre palma stângă, în care plânge-un îngeraș

Mă nasc buimac și de această dată

E prima oară când mă nasc... făraș!

O enigmatică în gesturi domnișoară mi-a dat o palmă...

Imprevizibil mă strunește mâna dreapt-a ei;

Iar în concavitatea-mi zace-o coajă de banană.

Afară plouă și e ora trei .

Un copilaș pitit într-o poveste sunt.

O glumă zămislită de-un bunic murind râd.

Un fag de scoarță despuiat, solitar, în prund.

O faptă bună concubină cu un gând hâd.

Plouă... Pleosc! Arde... Trosc!

Mor în nepăsare norii albi și terni

Și-n cenușiu se zbat clipele putrezite...

Un vierme scârmă rădăcini de buruieni.

Trei hoituri își zac moartea nepăzite.

001.356

Mos Ion Cristian. “Viziune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mos-ion-cristian/poezie/13996569/viziune

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.