Poezie

Piroane

1 min lectură·7 martie 2016

Mediu

Prima dată au fost aripile, apoi îngerii.

Mă simt atât de uscat în acest deșert...

Că am crăpat într-un strănut al spiritului

Captiv

În Orașul Nopții,

Unde luminile sunt așteptate să se aprindă din moment în moment.

Și nu se aprind niciodată.

Iar oamenii tăgăduiesc existența semenilor

Pe care i-ar vrea, dar nu-i caută,

De frică să nu se spargă la contactul vizual.

Învăluit de panta rhei

Devin

Sărutul de adio.

Când lacrimile udă huma primăverii

Tu urci -

Pururea tânără -

În sălașul cu vise.

Să-ți găsești perechea.

Și noi, îngenunchiați, cu barbia în piept și brațele cuprinzând linia orizontului

Repetăm obsesiv aceeași întrebare însângerată:

Eli, Eli, lama sabachthani?

001.218

Mos Ion Cristian. “Piroane.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mos-ion-cristian/poezie/14089145/piroane

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.