Poezie
Fata Morgana
1 min lectură·
Mediu
Ochii mei, acest pat al lui Procust...
Sprijiniți de picioarele mele, acești stâlpi ai nemuririi
Pe care se țese înfloritor cunoașterea mea naivă...
Și cum totul urmează legea firii,
Și cum omul se naște,
Trăiește ce trăiește
Și moare...
Timpul, acest jandarm al legii firii,
Șarpele unduitor spre ,,departe”, pierdut în deșertăciune
Ne poartă, preschimbat în cioclu,
Devenirea peste apa Styxului .
Așa că mi-a rămas să stau de vorbă cu gândul,
Așa că am ales să mă joc cu natura,
Numai că simt eternul vid în căutarea transcendentului .
Nesupus și revoltător mă îndrept către mâinile mele
În care îmi oglindesc simțirea.
În fața ochilor mei ,
Pierdută în senzații,
Stă Fata Morgana...
001.555
0