Morar Nucu

Vorbesc cu niște oameni care nu mă înțeleg În ochii lor văd ierni lungi și plate, nici un fir de iarbă Tuburi digestive hulpave băloșind peste grătare Râd din pântece cotletele de porc Atât de

Cineva trebuia să facă și asta, să îmbrace cămașa martiriului Să arunce cu ouă stricate în ochelariștii cocoțați pe vârful hârtiilor Toți trag la galere și înjură vântul ăsta stricat de

viața mea e un câmp de stepă brăzdat de fântâni cu cumpănă cumpăna fântânilor se-nclină într-un balans de răscruce de drumuri sau ca un răspuns la toate întrebările destinului într-o parte o

Am aruncat cu anii mei în soare Și apoi a plouat cu pasiune Topindu-mi trupul ca pe o șarjă de otel Strigătul pasării Phoenix în noapte Am să-ți fac din cioburi, O pictură ca o

Iubita mea e limpede și năvalnică Ne-am iubit toata noaptea pe câmpuri cu maci roșii Iar dimineața a cântat în biserica lor Un cântec vesel, zburdalnic dar pe care ei nu l-au înțeles Atunci au

Tu ești dezinvoltă Eu sunt șaman mongol Tu ești literatură sud-americană Eu sunt rădăcină de copac Tu ești dezlânată Eu sunt împrăștiat Tu ești înfocată Eu sunt vulcan Tu ești roua

La Revoluție un glonț rătăcit care m-ar fi căutat Mi-ar fi curmat viața plină cu deșarte speranțe Atunci drumul era clar și limpede , drept și cinstit Astăzi suntem în mlaștină captivi fără

Proptesc două cuvinte ca două geamanduri unul lângă altul Uneori sunt prietene alteori sună ca o doagă de butoi Arunc în stânga și-n dreapta cu metafore și hiperbole Focuri de mitralieră pe

Insulă izolată ca un gând profund Pierdut în labirintul Minotaurului Pământul aspru și crăpat ca o suferință Dorm pe un pat de cuie până nu îmi mai simt trupul Îmi place nespus întoarcerea asta

Ochii negri, noapte plină de dorințe Buzele fragede și cărnoase, chemare la desfrâu Părul tău despletit, vise nevisate Pielea creolă, cacao cu lapte Bucile tale, doua boabe imense de

Cine l-a ars pe rug pe Giordano Bruno? Nimeni nu știe să-mi spună Am întrebat în sus și în jos, în dreapta și în stânga Cum îi cheamă pe acești învingători anonimi care l-au dus la rug Și

o dungă orizontală pe retina ochiului sus roșu de văpăi încinse, jos galben de recolte unduitoare și eu un punct minuscul pe tablou arșița usturătoare și sarea din ochi de la transpirație mai

Ochiul se uita la univers prin clepsidra timpului Dar și Absolutul se uita la mine torcând fuiorul clipelor La nivelul timpului neclintit, al eternității Faptele de astăzi deja s-au

Primăvara ne-a întors plapuma apăsătoare de gânduri negre De sub straturi albe de zăpadă adânca și nesfârșită Respirăm prin muguri de ghiocei obraznici care se întind Degetele străbunilor