Morar Nucu

drumul a fost greu și dureros de frumos glorie,faimă, bani, realizări, strălucire succes,succes,succes apoi toate astea au devenit plictisitoare pentru că cel mai mare inchizitor al meu sunt

te pătrund adânc ca un evadat, un disperat naufragiat, nebun de legat, descreierat tu te pierzi și te complaci plăcerilor tabu respirațiile noastre se înnoadă în picături de sudoare lumea e mică

suntem copii de criminali, de uzurpatori, de colaboraționiști ascunși temeinic în faldurile poeților zugravi ai pereților de case pe care se mai simte mirosul sângelui de căprioară blândă în

ne strângem de pe drumurile orașului carnivor în cochiliile locative ale blocului sat populat în asociație ciudată de oameni viața la zi trăită în acvariu la parter șeful de scară contorizează

mi-am făcut calculele, arunc niște ancore prin viață la maternitate, prin apartamentul mamei între prieteni gâlgâind boemă târzie din halbe în brațele iubitei uitând de anotimpuri

omul cu înțelepciune a inventat domesticirea animalelor crescute pe lângă casă, hrănite, muncite, exploatate în final sacrificate apoi a descoperit ceva mai interesant domesticirea omului de

vorbesc cu niște surzi care sculptează cu frenezie aripi de fluturi ornamentali din fumul de marijuana le miroase gura cucută de babe la menopauză toaleta s-a înfundat și apa nu mai curge în

când te iubesc simt un albatros nărăvaș, cu nările pline de jăratec atlet, gladiator cuceritor de lumi navigator pe nori ușori de clăbuc iarbă crudă talpa goală pe nisip fiecare

în rezervația noastră pescarii fug pe mare în lume nebunii și poeții găsesc uși deschise în seninul cerului mistreții calculează profitul în bancnote de plastic bătrânii pensionari își mănâncă

îmi spun unii cu glas șerpesc de evangheliști să mă retrag bondar într-un borcan de sticlă să-mi pun ochelarii de fericire și să cânt petale, stropi, fluturi și îngeri ochii mei văd petale

slugi, iobagi, șerbi, argați, rumâni, la turci, la ruși, la unguri, la austrieci la greci, la tătari, la nemți sute de ani, mii de ani, generații tradiții de slugi,

nu vreau să mai scriu poezie nu pot să trăiesc în cărțile altora în mințile altora în biblioteci m-au dat afară din ziare din cenaclu m-au corectat pentru indisciplină diriginți de

adevărul dărâma liniștea femeia ce cheamă la luptă plânge uitare vicleană construim destine fără fundație pe morminte cu numele nostru orbi, surzi, muți sacrificiu anonim sunt

sunt un călugăr revoluționar născut prea târziu mă dor rănile fraților căzuți în lupta dezmoșteniților aș vrea să văd și eu solstițiu rozelor pedante dar mă umflă plânsul copiilor nenăscuți și

Copaci de sticlă Câmp alb odihnit în ochi Murmur de iarbă

iubesc istoria la ce bun versurile de ce să rămână glorie deșartă nu vreau să las nimic pentru că într-o zi voi fi istorie

când eram mic mama îmi spunea spală-te pe mâini și hai la masă azi noi suntem Cain venit de la câmp cu mâinile pline de sângele lui Abel bunicul îl chema pe cel de sus să ne binecuvânteze

se ia un sentiment, de exemplu sentimentul de ratare ești un labagiu singur depresiv care fumează noaptea în baie apoi se împănează cu vorbe noaptea e neagră, seara e tristă și neapărat e

toată copilăria mea școlărească a fost marcată de tabloul tovarășului ce ne veghea viața inocentă abia înmugurită ca un tată protector puteai să strici clanța, să spargi un geam, să dărâmi

torționarul ireal povestește firesc cum mânca două rațe clasa-ntâi apoi trecea liniștit la omorârea cu râvnă a victimelor neidentificate îi chinuia cu bătăi gospodărești la testicule până își

când mă trezesc dimineața cu noaptea-n cap merg la baie să mă exprim cât mai liric cu putință îmi pregătesc cafeaua și un mic dejun ciudat, fumez una două, trei, patru…țigări canceroase îmbrac

e o blasfemie să mai scriem astăzi despre flori cu vorbe libidinoase șerpuitoare fără vlagă cuvintele trebuie să taie în minte drumuri să oblojească rănile deschise sângerânde cu barosul să

orașul s-a umplut deodată de un revărsat de bătrâni cum dă pe-afară apa din canalizare și inundă parcul toți au fețe crispate, supte, mâncate pe dinăuntru de venin căciuli de astrahan, paltoane

toată lumea are amintiri sclipicioase cu bunici rumeni și vacanțe în scorțișoară iubite comete mistuitoare fără număr regrete în miere cu faguri de copilărie numai eu îmi amintesc râme