Morar Nucu

am avut și noi o clipă dumnezeieasca de inspirație și cu toate fricile am deschis geamurile casei împuțite să între aer proaspăt de libertate pentru robi unii au murit, alții s-au împotrivit, cei

urăsc casele curate, ordonate,aliniate, conforme nu-mi plac birourile fără hârtii și fără flori înecate în apă detest nunțile, botezurile, înmormântările reușite costumele asortate, rochiile la

Călătorim înghesuiți pe scările autobuzului urban Către destinații inutilizabile în drumurile noastre Nu avem bilet pe lumea asta plină de controlori Păcălim viață fiind la rândul nostru

Mă strecor ca un ochi bătrân pe străzile mirate Ale orașului obosit de atâtea povesti brutale Siluit de plânsul cerșetorilor cu viețile stinse La piața Unirii în neunirea creștinilor

Te-am căutat în cărți și în horoscop Cu mintea crudă ți-am făcut o pictură suprarealistă Pe holurile lungi ale școlilor gri murdar Prin caietele mele pline de versuri deșarte Ți-am scris cântece

În fiecare zi mă așez la masa de litere vesele Un laptop cu taste vechi și ecranul mic, ochi mirat curios Hotărât veșnic să cioplesc cel mai frumos poem Strâng frământările în menghină, tai

Când mă așez la masă la televizor începe o reclamă Despre hemoroizi și absorbante În timp ce mănânc ciorba cu ardei iute Zice să-mi cumpăr medicamente anti-cancer La felul doi chiftele marinate

Cum să scrii adevărul pe note muzicale Când creierul tău e plin de muște și țânțari Frici, rate la banca, intrigi șerpești, șeful zapciu O picătură de cerneală care otrăvește paharul cu apă Prin

Mai demult, când eram mugure crud adolescent M-am îndrăgostit în vise de o zână înger păzitor Care se furișa în camera mea mică de la etajul șase Și-mi deschidea ferestrele ochilor peste timp și

niciodată n-am știut să stau într-o cameră să-mi potrivesc glasul la nivelul discursului n-am știut ce să fac cu mâinile, mă încurcă am vocea prea stinsă ca un plânset surd și în plus transpir

Când privești pământul de la mii de ani lumină Suntem atât de mici, atât de nimeni Aici totul pare esențial în tragedia vitală Încăierați într-un ghem de șerpi supraviețuitori Ai propriilor

Sună ceasul ca un ciomag bubos Cafeaua bea țigara și repede pe ușă Nu uita telefonul vital supraviețuirii Până la metrou ești deja în rețea Te contopești în marea compulsivă Unul din

Albul disperării Zăpadă sângerie Semințe timide Încolțesc în colțuri Frig de final Ger terminal La sfârșit mai moare Apoi germinează Un soare nou de sub zăpadă Iese din ouă de cuc Anul

Am crescut cam pădureț Ieșit din legăturile conforme Te naști și imediat devii un muritor Care merge la școală disciplinat Dacă îți merge mintea termini o facultate Te angajezi, muncești,

Omul face un gest nedemn și periculos, iese din peșteră Din osul masiv al unui mamut cioplește-un târnăcop isteț Și-i arde una în țeastă semenului să vadă cum merge unealta Îi ia femeia și

Paharul spart împrăștie apa în radiografie crudă O baltă compactă din care se desprinde curajos o picătură Într-o luptă crâncenă, mistuitoare. crucială, esențială Îmi doresc, sper, vreau, pot,

De la etajul șase al blocului 824 din Drumul Taberei Nu se văd codrii de mătase și râurile nărăvașe din poeme Acolo sunt numai șoapte uneori strigăte și zgomote de lift Scurse discret prin

un boier de Drumul Taberei nu are voie să intre-n pământ cu râmele și cârtițele în glodul lipicios de bombeul ciocatelor pentru că eu merg alunecos ca un boier tușesc din străfunduri ca

Câteodată viață noastră e despicată ca un pepene Din care se scurg sâmburi risipiți Păstrăm un voal subțire peste lumina dinăuntru Cât să creadă lumea că e o grădină Însă biserica noastră e

Mă tot rod niște oameni mici cu dinți de șoareci roșii Prin mintea lor se dau cu schiurile fantomele bătrâne Am crezut că acum vorbim ce n-am vorbit niciodată Dar ne-am îmbolnăvit de ciuma

Vine iarna în vis frumos de sărbători Colindătorii șerpuiesc în inimile noastre înghețate Cântându-ne o streașină plină de țurțuri Ce se topește în vraja albului de copil naiv Focul neistovit