Când a plecat tata

E minunat poemul acesta. E atâta candoare în el, atâta sinceritate şi tristeţe neostentativă, daca pot să spun aşa, lipsită de pompă, de bombastic. E şi foarte credibil, căci simţim în fiecare vers durerea copilului de 38 de ani, incapacitatea lui de a înţelege de ce, cum, lipsa de sens. E înduioşător în simplitatea lui. Îmi era dor de un poem cu oameni, nezvăpăiat, neîncărcat, aerisit. L-am citit deja de 4 ori şi presimt că o să mai revin...

Vă mulțumesc recunoscător și preaplecat. Aștept de mult clipa asta.

un poem de mare forță emoțională,
întotdeauna tragediile din viețile poeților
au născut liricul veridic, fără surplusuri,
în metaforă aparent de echilibru,
umbra ei însă țâșnește din suferință
ajungând la inimi curată, spălată de fățărnicia
poemelor scrise din plictis...

Poet, dumneata, Bravo!

Mulțumesc...