Poezie
Creta
2 min lectură·
Mediu
Insulă izolată ca un gând profund
Pierdut în labirintul Minotaurului
Pământul aspru și crăpat ca o suferință
Dorm pe un pat de cuie până nu îmi mai simt trupul
Îmi place nespus întoarcerea asta în mine
Un efort stoic de a înțelege prin durere
Stau pe o culme de creastă pustie gata sa mă arunc în hău
Mi-e foame și mă hrănește sfântul Fanurie cel blând
Cad munții plini de floare în apele sărate ale Mediteranei
Și nu mai știi dacă ai venit sau dacă ești de aici
Dacă pleci sau dacă rămâi
Un măslin biblic se chinuie pe stâncă, e un moșneag nemuritor,
Caută adevărul în propriile opinteli
Când mă gândesc că toate întrebările au pornit de aici
Îmi pare că nimic nu mai contează cu adevărat
Ãsta e un loc unde lesne te poți căsători
Cu raționamente și algoritmi filosofici
Fără să simți nicio clipă lipsa realității mincinoase
Mă culeg și reculeg la mormântul lui Nikos Kazantzakis
Poți să stai singur pe o insulă în mijlocul oceanului
Și să cuprinzi în mintea ta tot universul.
Îl rog pe Dedal să-mi făurească și mie aripi ca ale lui Icar
Să pot zbura și eu spre soare
Ouzo, metaxa, buzuchi, struguri, tzatzichi, kleftiko
Spinalonga- insula leproșilor
Ca o prelungire a portului Agios Nikolaos
Cât de aproape este Iadul de Rai?
Și să nu uitam ce a zis Epimenide
Toți cretanii sunt mincinoși
Spunea el adevărul sau mințea ?
001434
0