Monica Mihaela Pop

Dintre sânii albi de muză
Liviu-și scoate un obraz:
Și-a descoperit pe buză
Gust amar. Și, în extaz,

Lasă tâța-n sus, mofluză,
Și țâșnind ca titirezul
Se îndreaptă spre peluză
Unde-i Bitter. Suedezul!

Paul, îți mulțumesc pentru aprecieri! Cum spuneam, nefiind nici poet nici filozof, am încercat doar să scriu câteva versuri pe marginea acelui citat. N-am vrut să fie o poezie de top, ci doar ceea ce mi-a inspirat mie textul din Exupery. Și, cu toată modestia o spun, în mare parte am reușit. Poate că vesta antiglonț nu avea ce căuta alături de Prâslea cel voinic, dar poate că și această alăturare ne face să vedem diferențele dintre acea lume, \"dintr-o vreme\", și cea \"de-o vreme\". Greșesc?

Ioana, nu m-am simțit jignită și nici n-am vrut să supăr pe nimeni. Doar că întotdeauna când citeam un text și voiam să fac un comentariu, în cazul în care găseam în subsolul lui \"discuții neprincipiale\" cum le spunea Liviu, sau certuri, mă opream și nu mai făceam nici un comentariu. Eu iubesc pe toată lumea și din acest motiv nu vreau și nu pot să țin partea cuiva. Știu, în lumea în care trăim azi nu e bine să fiu așa, să iubesc pe toată lumea la fel. Dar uite, asta sunt și sinceră să fiu mă bucur pentru asta.
Am citit textul tău și pot spune că îmbrățișăm amândouă aceeași convingere în ce privește diferențele dintre lumea veche, dacă se poate numi așa, și cea nou, în care trăim.
Și, din păcate, diferențele sunt enorm de multe și de mari. Iar noi trebuie să trăim în lumea cea de azi, care ne are și pe care o avem.

Vă urez tuturor un Paște plin de lumină și căldură, cu pace în suflete și liniște în case!

Să-ți dea Domnul un Paște luminos, Bogdan și să-ți limpezească drumul de urmat!

Liviu, spuneam și eu la un moment dat \"discuții în contradictoriu\". Din păcate, aceste discuții degenerează de cele mai multe ori în, vorba ta, \"discuții neprincipiale\", ca să nu le mai zic certuri. Pe mine asta mă supără.
Și oare cum s-ar traduce cuvintele Andiei: \"Liviu, daca m-as lua de tine, s-ar crede ca am prins resentimente de cand mi-ai macelarit Artistul, fapt pentru care iti multumesc cu intarziere.

Sa se creada, fiindca am de gand sa ma iau.\"

Nu acuzam pe nimeni, doar vă rugam să nu vă aruncați într-o luptă care, până la urmă, nu duce la nimic bun. Sunt prea puțin poetă ca să mă supăr pentru un comentariu obiectiv și prea mult un suflet ca nu mă doară când ceilalți se hârâie.
Sper să nu vă fie cu supărare niciunuia din voi. Cum spuneam la începutul comentariului anterior, îmi sunteți cu toții dragi, indiferent de comentariile pe care le faceți textelor mele.
Dar ce să mă fac dacă sunt o pacifistă? :)

... și subliniez, dragii mei (aici vă includ pe toți, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere - după cum spune Declarația Universală a Drepturilor Omului - și, mai adaug eu, indiferent de convingerile voastre în ce privește poezia sau de motivele pentru care sunteți pe acest site), e posibil să fi constatat și voi că până acum - s-a împlinit un an și jumătate de când sunt pe site – am reușit să nu-mi fac dușmani, cel puțin așa sper. Și, sunt convinsă, cu intenție nu o voi face nicicând.
Mă doare să văd cum poezia, deci ceva ce, cred eu, ar trebui să ducă la armonie, împinge, de multe ori, la discuții în contradictoriu provocate de orgolii rănite. Până acum nu mi-am exprimat niciodată această părere, tocmai pentru că nu am vrut să fiu parte la aceste hârâieli. Ei bine, de data asta văd că sunt prinsă fără a fi cerut într-o astfel de ceartă și n-am de gând să tac și să mă fac că nu observ.
Așa că, din suflet și cu tot respectul, vă rog ca la textele mele să faceți comentarii, dacă vreți să le faceți, la obiect și fără a vă înțepa unul pe celălalt. Nu mă deranjează să-mi faceți textele harcea-parcea, dacă asta vă e părerea, dar vă rog, nu vă mai certați. Mie nu-mi face nici o plăcere să vă văd roși de orgolii.

Și încă ceva. Eu nu am pretenții de a fi poetă iar site-ul ESTE pentru mine un atelier. Că sunt sau nu talentată, asta rămâne de aflat, în timp. Deocamdată doar sunt.
Cam atât am avut de spus.

Tuturor, toate bune!

Acum eu ce să mai spun? Mai pot doar să vă îmbrățișez și să vă doresc ca viața voastră să aibă certificat de garanție, pe viață!

Cele bune!

De moartea îmi va da ocol
Cu gând să-mi mistuie lumina,
N-aș vrea otravă ci Pistol
Iar numele să-i fie Gina.

Nu voi face nici un comentariu. Poemul e mult prea frumos ca să-l despic eu cu cuvinte fără rost. Doar voi posta aici un poem, care mi-a venit acum în minte și care mie îmi place foarte mult, al Veronicăi Porumbacu.

\"Tăcerea



Nu sînt niciodată văzută.
Nu mă simțiți niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunînd asaltul cetății.
Sînt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostașul.
Nu sînt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sînt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, și luminile
rare își povestesc, retrăind bucuria.
Nu sînt ploile primăverii cu toane ciudate,
sînt aerul respirat de cel dintîi fir de iarbă
și lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sînt patima
care-și strigă vecia de-o clipă -
sînt ceea ce rămîne din dragoste,
subînțeleasa poezie a ploii mărunte și sure.
Nu sînt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sînt tăcerea unde se coc în afund
cuvintele toate.\"

Cele bune, Mae!

Maria, mi s-a întâmplat și mie, nu o dată, ca citind un text să am senzația că l-aș fi scris cândva și eu, atât de mult mă confund cu trăirea din cuvinte.
Și mă bucur mult că m-ai simțit!
Cele bune!

A se citi \"voi lua trimiterea spre ...\"

Frumoase cuvinte! Mă mir că nu ai nici un comentariu până acum.
Eu aș schimba ceva la finalul textului:

\"doar teama de zbor
ne-a-mpietrit, iubite,
de ne-au rămas efigii de viscol
pe chipuri
sau nemărturisite poveri trecerii ireversibile
a îngerilor\"

Și aș renunța la punct. Punct! :)

Liviule, voi trimiterea spre destul de îndepărtata adolescență drept un compliment :). Că de supărat n-am cum să mă supăr.
Mulțumesc!

Sigur că nu e o poezie excepțională, cum de altfel nici una din poeziile mele nu e. Eu scriu doar cum simt, fără să mă forțez a ieși în evidență și fără a avea pretenții de poetă.
Eu mă bucur din tot sufletul că am cu cine să-mi împart trăirile. Iar faptul că-mi sunteți înseamnă pentru mine mai mult decât credeți. Și vă iubesc! Asta e clar! :)

Cum spuneam, mi-am pus la treaba neuronii și uite ce a iesit, dedicație ...


Profesorului de mate`

De-atâtea ori el rezolvase
Problemele din manual,
Că pân-la urmă îi cedase
Compasul. Ce sfârșit banal!

Culmea culmilor! Mie chiar îmi place cum face trenul! :)))))))
Nu te dezici, Bittere!
Cât ar trebui acum să-mi storc bieții creieri ca să găsesc niște replici pe măsură?
Dar nu-i nimic, voi profita de fiecare circumvoluțiune și tot scot eu ceva. Pe curând!

Liviule, am hotărât! Ești inepuizabil! Ãsta e cuvântul care, cred eu, te definește cel mai bine.
Ce nu înțeleg eu prea bine e obligația de a-mi explica steluța. Nu e de ajuns să spun că sunt convinsă de faptul că trebuie să o instalez acolo, sus?
Una peste alta, simplitatea acestui text mă face să simt fiorul, pornit din căușul pieptului și răsfirându-se cumva dulce-acrișor până în finele capilare, zăpăcindu-le.
Și nu pot dect să-ți mulțumesc pentru acest simțământ!

Milioane de felicitări Silișteanului, pentru acest eveniment, pentru ceea ce reprezintă prin sine însuși și îndeosebi pentru prietenii pe care îi are.
Citind acest jurnal, atât de plin de viață, m-am simțit ca și cum aș fi fost acolo, undeva în umbră, privindu-vă cu sufletul pe buze. Felicitări Victoria, pentru fidelitatea cu care ai descris întâlnirea!
Cele bune!

Cum aș fi putut lipsi de aici?
Florina, draga mea, sunt bucuroasă să mă regăsesc în compania prietenilor tăi. Plăcerea e cu atât mai mare cu cât e o zi specială.
Nu-mi rămâne decât să mă alătur corului de voci și să îți urez, din tot sufletul, ca sensibilitatea care te caracterizează să te păstreze, mereu, în stare de grație.

Te îmbrățișez!

Vine o vreme, de multe ori prea devreme, când ne rod înstrăinări prea puternic și prea îndelungat resimțite. Și atunci, rămânem triști, cu sufletele scorojite de întrebări: \"cum ar fi fost dacă ...\" sau \"de ce nu a fost altfel?

Îți mulțumesc Ștefan, pentru \"vina\" de fi aici! :)

Ai simțit textul Florina, l-ai simțit așa cum a fost scris, cu tristețe și îndoială. Nu pot decât să-ți mulțumesc!