nopților lungi
noiembrie le prescrie brume
tratament paliativ pentru eventuale
și târzii surâsuri
vegetale
de-abia zărită printre cețuri lăptoase
povestea
îmi înșiruie pe cer
Un vis prelungit în ecouri deșarte,
Tăiat asimetric din șoapte de veci,
Mă calcă, din pleoapă în pleoapă, a moarte,
Lovindu-și de mine călcâiele reci.
Bacante de ceață dansează-n
aruncă cu dărnicie în jur priviri luminoase tapetate cu soare ori cu praf de stele
logostele
se desparte în silabe se compune se descompune se aruncă
cu capul înainte în cuvinte
Mă taie-adânc în carne clepsidre de puroi,
Pe cruci de întuneric mă răstignește visul,
Îmi sângeră genunchii rozarii de noroi
Și-n ochi mi se răsfrânge, cu tunete, abisul.
Mi-e obosită
cândva
încercam să reinventez mersul pe sârmă
printre umbre și lacrimi cristalizate pașnic în tăceri
dar mă împiedicam mereu de virgule obosite
în cădere treceam peste albul secundelor
Claustrofobă,
am amețit repede în cercul prea strâmt al lumii tale,
înghesuită între cratimele gândurilor
și mirarea care te cuprindea
ori de câte ori mă vedeai plângând
(deși Dumnezeu numără
despoaie-mă de gânduri și cuvinte
purtându-mă, golită de-ntrebări,
în palmele-ți, aducere aminte
tăcerii născătoare de chemări
cu buzele bolborosind flămânde
să-mi încrustezi pe trup,
n-avem nici o idee despre cum va fi
și habar n-avem cine și ce ne întâmpină
dincolo de capăt
tu nu știi decât mersul înainte
învățat de mic printre rândurile de meri
eu știu doar mirosul
mi-ai trecut nestingherit printre întâmplări
alungându-le din calendar
de atunci
râuri sărate îmi erodează sistematic
paleta cromatică de gesturi
a tine
până și irisul mi s-a înecat într-un amestec
la mine în cartier soarele răsare cu întârziere,
mai ales duminica,
spun unii că ar umbla desculț prin rai și că-n urma lui
se hârjonesc amorași dolofani
și rozalii
alții spun că urlă la
Suntem colocatari
de ceva ani.
Ne intalnim ades in teoreme
nedemonstrate.
Tu pari o ipoteza
eu parca
sunt o problema
pe care n-o mai intelegi.
Aceeasi coala alba o impartim
dar
MP