Poezie
Niciodată să nu spui niciodată
1 min lectură·
Mediu
Replică la textul
\"Tors de femeie, bărbatul\", scris de Filip
Pământul citește în șoaptă,
stelelor căzătoare,
povești despre tinerețea fără bătrânețe
și viața fără de moarte
a lumii.
Scăpat din cornul lunii
întunericul se pierde, fir cu fir,
în brațele reginei nopții.
Anacronică,
tristețea mea curgătoare
se căznește să iasă din strânsoarea pleoapelor
iar eu,
înnebunită în așteptarea trăirilor
mă ghemuiesc între terminațiile buimace
ale capilarelor.
Semnătura dinților tăi pe sâni,
indescifrabilă,
zvâcnește aiurea, fără nici o metrică,
deodată cu inima,
redefinind allegro presupusele cicatrice.
E liniște!
Doar între noi, un praf de lume
se leagănă străveziu
pe o pânză de păianjen,
(și fiindcă ea
nu se rupea ...)
tu,
acel niciodată
pe care îl bănuiesc de a fi mereu azi,
îmi șoptești cuminte jumătăți de dorințe
și apoi, cu înverșunare,
mă ceri întreagă.
17 iunie 2003064.133
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Monica Mihaela Pop
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Monica Mihaela Pop. “Niciodată să nu spui niciodată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/monica-mihaela-pop/poezie/46078/niciodata-sa-nu-spui-niciodataComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FO
FOFelicia Mariana Orban✓
Imi place mult poezia ta, in special primele 8 versuri. Respira atat de multa liniste!
0
cata traire, cata intensitate emana poezia ta!!!
\"semnatura dintilor tai pe sani\" si finalul ultimei strofe m-au lasat fara grai...
superba! poezie de stea, zic eu!!!
\"semnatura dintilor tai pe sani\" si finalul ultimei strofe m-au lasat fara grai...
superba! poezie de stea, zic eu!!!
0
Distincție acordată
Cu toatele v-ati molipsit de never... Mai lipsea corbul Poe croncanind peste panza de paianjen (care nu se rupea nici in doua, nici in patru, nici in...), ciugulind (nesimtitul!) pana si praful de lume care ar fi urmat sa se aseze leeeeent pe panza pentru puntea dintre doua jumatati de dorinta. Bun! Cand trimiti textele (cel putin 10 >> mihai_leoveanu@yahoo.com)? Saptamana viitoare ma internez in spital si vreau sa te vad in pagina mirosind a tus tipo!
0
Mă bucur că vă place ceea ce scriu și vă mulțumesc tuturor!
Domnule Leoveanu, am trimis textele pe adresa Alinei Manole, astăzi. Sper să fie în regulă. Vă doresc numai bine!
Domnule Leoveanu, am trimis textele pe adresa Alinei Manole, astăzi. Sper să fie în regulă. Vă doresc numai bine!
0
Distincție acordată
destinul uraste mustele cazatoare
balerinele urasc monturile degetelor
panglicile cu balonase din parcurile de distractii traiesc doar pentru copii
iluziile iau fiinta pentru noi
poezia pentru ea insasi
este o fiinta
balerinele urasc monturile degetelor
panglicile cu balonase din parcurile de distractii traiesc doar pentru copii
iluziile iau fiinta pentru noi
poezia pentru ea insasi
este o fiinta
0
Cosmine, rar se întâmplă să te găsesc pe aici. Rar da` bine!
Mulțumesc!
Mulțumesc!
0
