tristeți

Și atunci înstrăinată de tot și de toate, faci din inimă vioară, pentru fiecare anotimp de suflet neinventat, te redescoperi, te reinventezi, și cei ce te ascultă te vor simți, te vor atinge, te vor închide în ei, spre a te re-cunoaște.
Tu să îți rămâi cântec.

Ela

dai
de pomană
versuri și universuri
rotunde
dar mai ales
taciturne


alteori te zaresc cum nu esti, nicăieri
dar nicăieri
nu mai esti

și-atunci îmi vin idei
extravagante
despre cum să calc mai apăsat peste moarte
peste poeme și peste toate plecările și sosirile
din mine


dar cel mai des et te simt ca și când
nimeni
nicăieri
nicicând
nu te vede

atunci pun genunchii-n pământ
și iti cânt
în gând
mai întâi tie
apoi fiecăruia
pe rând....

NICIODATA SINGUR....

cântecul din mine nu-l poate lua nimeni. Doar că uneori, de atâta tristețe câtă mă înconjoară, nu-l mai aud.

Drag!

si atunci nimeni
dar nimeni

Da, mi-a plăcut poemul acesta, atât prin simplitatea lui, cât și prin ceea ce transmite. Îmi închipui un poet care plânge și scrie...
Sunte într-o viață modernă...nu mai plâng poeții când scriu, dar sentimentul acesta se transmite din textul tău. Foarte bine. Mi-a plăcut mult.

Frumoase si sincere ganduri ca cele ale unui om care isi descopera si isi recunoaste rostul sau printre ceilalti!

Uneori trebuie sa-i multumesti lui D.zeu ca esti nevazuta si vezi pe toata lumea, cind vrei dai semn, dai ghiont, dai strigat,oamenii deschid un ochi-doi ochi, te vad cit vrei sa te vada si-apoi te faci disparuta.Imagineaza-ti ca intr-o buna zi, o sa trebuiasca sa fi in ochii tuturor,pe toate strazile in toate gindurile si-n toate gurile, ca o sa vrei sa dispari si n-o sa poti ca o sa te rogi sa nu te cunoasca nimeni si n-o sa ti se indeplineasca ruga...da-ne cintecul din tine.pentru toate singuratatile noastre...

...și-atunci ecoul singurătății se va auzi și mâini nevăzute te vor cuprinde într-o profundă tăcere adunată în buchetul lacrimilor tale aducând mângâiere visurilor și dorințelor nespuse doar simțite.
Cu deosebită prețuire,Anne-Marie

Oricât am fi de iubite/iubiți, tot mai sunt momente când suntem copleșiți de tristeți, uneori inexplicabile și de care chiar avem nevoie câteodată. Cel mai bine a atunci când momentele astea trec :)

Vă îmbrățișez!