Miruna Gavriliu

Băi, ai să râzi spuse ea în timp ce se așeza pe comodă, iar eu îi priveam coama burgundă avea un ochi albastru sidefat și celălalt roșu mat ca o păpușă pe care nu a vrut-o nimeni de fapt hai băi

am întâlnit un papagal verde pe bancă în parc; nu-l învățase nimeni să vorbească, așa că doar ne-am privit. am dat binețe fetei care vindea fructe seci și mi-a răspuns cu un surâs într-o dungă

N-am mai scris de mult în limba asta pe care o împărțeam cu păduchii din cap și cu rădaștele din curte - limba asta fără margini și aproape fără cuvinte, crescută dintr-un aluat în care îmi băgam

I’ve been allowing myself to hear the crickets grow and the old splendor in the grass sing, or maybe there is an emotional black hole that makes us all break in and fall down a triptych of

Oh, crêpe, how papier-mâché of me! I’ve left my paper wounds wide open oozing a fake serenity caught in a loop, tying white bows under the table while trying to overlook that my lava cake

I think I should get lost and hide in time, in a vast nook of shrouded obsolescence Perhaps I cannot grasp this nonsense feeling that pushes through like a fully loaded steamer when the

Breathe in Breathe out - one lung in the sky, and the other buried deep underground nurturing fiery blossom earthquakes even if I cannot get back in time I know I shouldn’t be smoking Let

What am I to you? - A black-and-white pokemon pinned on a canvas, a fluffy explorer roaming the interstellar space, a drop-dead hag, but not yet in her bloom Yet no harm’s done And nothing’s

I won’t make you pancakes, I won’t buy Nutella for you It’s been a day of flying carpets and weather balloons across the skies of a black moon There is no morning and no night inside that

I won’t apologize for this beat I’m wearing like a white-and-blue flag on my sleeve - a snake pounding its tail against the sand along its long way to the first avenue I may never get my sharp

‘This woman does not exist’ - it said – ‘Her no-name is written all over my feathers On the smallest of my scales On the length of my hairs - Plus, she’s mocking the weather No eye of the

Pe aici nu se trece, spunea el, cu tâmpla scursă către ea. Norii treceau în valuri și spălau desenele lui pe asfalt - castele de-o vară, prințese cu ochi dulci de rahat. Târa o plasă el, o

am auzit că te-ai mutat în orașul acela în care mi-au plecat de mult prietenii - orașul acela de turta dulce roz-bleu cu un soare cât fundul unei cești de cafea și te ocupi cu alba-neagra din

Nu îmi mai pipăiți sufletul - nu are buzunare, nu are fante de ascuns sertărașe, dosare, organe sexuale - e neted și alb, ca trunchiul unui copac detunat ca fața aspră a lunii pe cerul ghețurilor

Din când în când, cu strictețea unui ceas de la masa de șah a nebunilor mă opresc să mai scriu unei necunoscute care mi-a trecut prin dreapta geamului cu un ochi auriu de sticlă, cu un ochi

A început într-o noapte de iarnă, nu foarte demult, când piciorul mi-a alunecat pe gheața subțire din fața patului, dintr-un labirint în alt labirint și apoi în altul, din nou și din nou până

Sub pleoapa ferestrei bate un alt anotimp întâmpinat în sărbători de cealaltă parte a lumii Aceeași vreme, sub o singură poartă, cuiva îi miroase a frig și a lupi urlând în pustiu și altuia a

Din lungile săbii cu care ne tăiem mă retrag sângerând și mă întreb cum pot să exorcizez iubirea pe care ți-o port precum sclavii pe tavă, la masa unui stăpân tăcut și absent Poate că

Să spargem seara ca pe un ou pe care putem să-l bem sau să-l aruncăm unii pe alții, ca într-un joc copilăresc, până rămânem cu coaja goală în palmă. Noaptea, când toți sunt jos și petrec

Sub coala albă, dacă întind o mână găsesc aceleași nimicuri aceleași flori de carne sublimată roză aliniate ordonat pe un perete către care Dumnezeu întoarce capul după ce a mai meșterit

Un motan negru pe sobă își toarce timpul - ce altceva ar putea face decât să îngâne pe limba lui freamătul clepsidrei în care îți torni nisipul ca pe-o maree pe care o împingi de sus, agale

Un țipar electric - asta sunt, orb și bătrân - atunci când îți arunci culorile, una câte una, pe zidurile cetății pe care o parcurgem rotund întorcându-ne cuminți în același punct luminos

În fiecare zi port aceeași poveste atârnând de lobul urechii - o perlă din învelișuri de clipă peste clipă - cuvânt peste cuvânt ce fug și se întorc precum berzele la iernat, deasupra

Sunt lungi diminețile În care îmi întind oasele pneumatice, Îmi ascut ghearele de marginea patului Până se tocesc Și îmi înghit cuminte limba despicată Până mi se opresc cuvintele Trag în