Poezie

O scrisoare

1 min lectură·4 septembrie 2012

Mediu

Din când în când,

cu strictețea unui ceas de la masa de șah a nebunilor

mă opresc să mai scriu unei necunoscute

care mi-a trecut prin dreapta geamului

cu un ochi auriu de sticlă,

cu un ochi negru de păianjen,

cu ocheane albe la brâu și pene la pălăriile deocheate

și sandale de marmură albă cu laț de argint până la coapse

îmbrăcată în animale moarte și împăiate

și fluturându-și mereu coada ei de cometă

ori de dragon jerpelit

- nu pot să văd atât de jos, nu am atâtea ferestre, atâtea lentile

nu am decât pielea acoperită de iriși,

toată într-un ochi de libelulă,

iar dacă mă mai atinge o dată

am să orbesc din nou și am să plâng din tot trupul.

Aș vrea s-o strig și s-o chem:

Ia o cireașă, privește-mă,

lasă-ți peticele la ușă

și îmbracă-te într-un covor, într-un zid, un balcon, ceva,

să putem vorbi -

dar ea a trecut din nou, deja.

001.925

Miruna Gavriliu. “O scrisoare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miruna-gavriliu/poezie/14013665/o-scrisoare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.