Poezie
șoapte?
1 min lectură·
Mediu
nu știu de ce îmi sfârâie în carne cuvintele
îmi spui frumoasă sărut iubire te doresc
nu te cunosc nicidecum totuși ceva în mine
se rupe și freamătă la fiece silabă
greu ca o apă în cercuri
îmi spui toamnă frunze uscate
și peste creștetul meu vine noaptea
adâncă și rea cu gust de tăciune
dar alungarea asta mă apropie magnet
nedezlipit de tine
îmi vorbești alint și descânt
șoapte depuse încet pe lobul urechii pe umăr
forma cuvintelor desăvârșită
căzând rotocoale prin pântecul meu
și ard cu scânteie
nimic altceva nu aud
002598
0