Poezie
identitate disociativă
1 min lectură·
Mediu
se pare că poezia
e bună numai amară
mereu picioare târșâite
voci înecate în fum
copaci ce duc greutățile iernilor fără de sfârșit
se pare că în secolul ăsta
evantaiul pictat
râsul unei narcise prin verdele câmpului
vreo tâmplă adorată până peste poate
de buze amețite
sunt decrepite și înapoiate
de fapt, și mai și
vene tăiate pântece la vedere
sânge țâșnind sex triumfând
catarg pentru modernele steaguri ciuruite
marijuana inele blugi destrămați
paștele mă-sii mă ustură gâtul
femei abuzate ojă neagră
copiii nimănui pilule
contra curentului
obrazul cuminte
brăzdat anapoda de chiciură
căutând noaptea perne moi
cu miros de lavandă
pescuiri înghețate la copcă
din adâncul desuetudinii
genunchi rotunzi și mici mărgele colorate
pâine caldă coji de portocale în ceai
hârtie creponată eșarfe violet
apă de izvor în palme uscate
și pantofi de lac
002253
0