Poezie
dragoste
1 min lectură·
Mediu
aproape niciodată nu e cum vrem
afecțiunea schimbată
de-o mânie care nu-i a noastră
o umbră veche pogorâtă din senin
obiecte transformate în jur
cerul cade în lacrimi
pe coșul pieptului
care pare mereu tot mai mic
începe în ziua dintâi
brațul care ne ține sau poate
ochiul albastru deschis
peste creștetul capului
nu este
ne învățăm cu lipsa asta
treptat, câte un minut sau
o veșnicie pe zi
apoi căutăm alinarea
de-a lungul anilor lungi de pribegie
în glasul familiar
în adâncitura gâtului
în felul în care o mână iubită
ține cana cu ness
pesemne mai caldă decât apropierea noastră
și uităm ceas de ceas
până la apusul neostoit al soarelui
că tocmai pentru asta am venit aici
002884
0