de aceea

pentru că îți miros brațele a fum marinar celest aplecat prea mult asupra coșului pentru că tușești ca bunicul înainte să moară – spui tu și lepezi astfel cuvintele grele care poate te năpădesc uneori îmi răstorni zarea cu fundul în sus mă gâdili la tălpi până nu mai pot de râs îmi aduci licori colorate și praf de nori de pus în păr și-mi stai alături când palmele mele descriu cercuri bizare de neînțeles sau când pielea mi-e atât de amară încât toată zarea se-ncruntă și plânge pentru că-ți place sângele meu cam prea dulce auzul meu prea selectiv limba mea prea moartă diminețile mă trezesc în ceașca ta de cafea învățând să împletesc noi și noi zile mereu cu mintea cea de pe urmă