mircea trifu

E ca o căprioară, frumoasă, inteligentă și sălbatică. Și ca o căprioară, adoră libertatea fizică, sufletească, libertatea inimii, să tresară la cea mai mică adiere de vânt sau de vers, să alerge unde

în noaptea mea,destin furat și înghețat de timpuri, sunt doar un suflet destrămat, de viață fără visuri. încerc durerea s-o respir, să simt că viu sunt încă, sunt doar un biet poet

Mă-nalț din vis de noapte, Mă simt pierdut în labirintul Inimii și al dorinței coapte. Incerc să folosesc puterea Sufletului,să mă descătușesc De frica destinului,să Urmăresc pașii

să mă sărut cu marea, când de dorinți mă scutur, să pun un pic de sare, pe rana mea de vultur. să mă ridic spre soare, din nou,senin,în pace, să uit de tot ce doare, să simt că iar îmi

nu te mai simt aproape, aripile m-au căzut în mare, am pus durerea să le-ngroape, ca cruce-am pus o lungă sărutare. sunt în genunchi în fața mării, și valuri de tristețe mă scufundă, simt

nu vreau să mă ascund de ochii lumii, nu vreau cu chipul tău să mă rănesc, dar nici nu vreau ca toți nebunii, ce plâng și zbiară că iubesc. mă-ndepărtez rănit de lacrimi, lovit de mângâieri ce

mi-e sufletul greu și de dor mistuit, un foc ce mă arde și un chin nesfârșit, mă îndoaie ca firul de grâu dat în pârg, și chipuri obscure în juru-mi se strâng. sfidători și ironici de chinul

să nu mă părăsești liană dulce, nu mă lăsa în neguri să mă zbat, ascultă-mi suferința de pe cruce, de care fără vină sunt legat. întinde-mi mâna dulcea mea liană, ridică-mă când șchiopătez ți

poete drag,în versurile tale, m-am cufundat cuprinsă de fior, și ochi-au plâns,cercând cu-nfrigurare, să deslușească labirintul lor. o vrei,o ai,o pierzi și iar o chemi, când o găsești n-o mai

i nu pot să cred că ochii tăi ca marea, cu valuri de dorinți nestinse, mă-nvăluie mă pierde,doare, cu pulbere de patimi mă învinse. nu cred că-n humuleștiul dulce, ce cu vioara sufletului

în fiecare noapte, încerc să vin la tine, liana mea-i departe, iubirea mea nu vine. și sufletul senin, ce mă sărută-n noapte, mă face să te țin, în palme și în șoapte. de spui că nu mai

mă cheamă dorul tău ascuns în nopți, și patima sărutului mă cheamă, iubite vreau cu tine să mă porți, nu mai rezist aicea înc-o iarnă. m-am prefăcut că vie sunt, și mă prefac și-acuma

acuma doamne-ți cer,mai lasă-mă odată, să o privesc din cer,cu lacrima sărată, ce cade-n glastra verde,ce veștejește-o floare, o floare ce cu ani,era o sărbătoare, în care ea era venită să

de vrei să mergi,de vrei să râzi, de vrei să cânți,de vrei să plângi, nu voi putea s-o fac decât, cu-al tău sărut să mă descânt. de vreau cunună să-mpletesc, de vreau o frunză să-nverzesc, nu

prăpastia ce ne desparte, să n-o blestemi,să n-o urăști, căci ea e trupul ce cu lapte, tu l-ai crescut și-acum îl crești. obstacolul ce ne desparte, e mult prea greu să-l poți urni, sunt fiii

ai plâns,nu trebuia s-o faci, și lacrima în ochii tăi plângea, și-odată cu-al tău geamăt mi-ai luat voința mea. plângând am devenit un laș, căci nu pot ca să lupt cu lacrima, ce n-aș fi dat cu

în fața ta neânarmat, cu sufletul în palme, cu lacrimi și cu gând curat, credeam în tine,doamne. mă prind de amintiri ce frig și mâinile-mi îngheață, mă ard când vreau să te cuprind, dar tu

de-atâtea ori m-ai amăgit, cu vorbe dulci,înșelătoare, eu te-am crezut și te-am iubit, dar gata,astăzi s-a sfârșit, azi nu mai sunt în stare nici să mai cred,nici să ascult promisiuni

deschide-te spre mine, și ia și mă sărută, iar eu te iau pe tine, să facem mândră nuntă. lumină fără umbră și soare fără lună, să-ți pun pe cap cunună și să te port de mână. și în altarul

aștept să fiu chemat de tine, eu,biată umbră într-o noapte, să te sărut,și ce-mi rămâne, e să-ți urez ușor,în șoapte, așa cum luna sus pe cer, urmează soarele în veci, așa și tu iubito

când vrei ca mine tu să fugi, de tot ce-i veșted și urât, să nu cazi în genunchi și rugi să-nalți,ci cată pe pământ. căci pe pământ e viața ta, aici te chinui,și plăceri de vrei să ai în

și tu și eu am răsucit pumnalul în inima iubirii mele, fantomă fără viață ca și valul ce spumegă,ne roagă,geme. căci am ucis cu sânge rece.stană să-mi fie brațul care mă ascultă, căci eu sunt

mă ardă focul veșnic, privirea mea să-mi sece și glasu-mi ce-ți vorbește să se prefacă-n scrum, de te-o atinge mâna, pe veci să se usuce, de vreau sarutu-ți tainic, să nu mai merg pe

de ce doamne m-ai făcut, ca să trăiesc atât de mult, de ce de moarte mă feresc, când moartea însăși mi-o doresc. de ce să trag păcatul tău, să chinui singur numai eu, de ce pe alți-ai