mircea trifu

Iubita mea, din stele strigă-mă mai tare, Pământul ăsta surd mă ține de picioare, Și cheamă-mă la tine pe-o rază de lumină, Să-i dai cu-a ta iubire, puterea să mă țină, Căci eu n-am

nu mai găsesc în lacrimă lumină, și nici pe cerul meu plăpând, nu are strălucire, dar nici nu are vină. nu mă-nfior de drag, nu urlu în tăcere, nu caut adevăruri, în universul larg. mă

Sunt fiul mării si-s născut din sare, Îmi caut iubirea-n apusul de soare, Dorința-mi umbrește apa și țărmul, Ascunsă în mine, noaptea-mi ia somnul. Îmi amintesc, stăteai pe-o stâncă, Priveai

Am luat un car de umbre din codrul de stejari, Și un mănunchi de raze, de pe-un ram căzute, Și-n brațe cu o cruce, uitată de Templari, M-am ridicat pe fruntea tăcerii absolute. M-așez la

Am apa țărmului adâncă, Și ochii șoimilor de stânci, Sunt insula ce dă poruncă, Și sub coroană port opinci. Născută-n vara fără soare, Din două suflete-n genunchi, Ce au uitat iubind

Merg pe un drum ce alții mi l-au dat, Sunt doar un corp trudit încă în viață, Cu-argint în păr și palme de soldat, Dar am un dor adânc cioplit pe față. Eu vreau să fiu, de mori încă odată

Uite, îmi sângerează vorba, mamă, De visul vrea în brațe să te strângă, Vinovăția-i barca, doar c-o ramă, Ce-și lasă urma-n cerc să plângă. Dă-mi, mamă, mâna pe fereastră, Sunt vântul venit să

Azi ți-am cerut puțină răbdare, Sărutul iertării din spumă de mare, Și sus, de pe mal ce valul lovește, Să-mi dai suferința iubirii terestre. Mi-ai dat de-nțeles că-s unica rază, În noaptea

Am trecut viețile în goană, În răscolituri mânioase, În mâna dreaptă c-o icoană, În stânga, corpul meu cu oase. Dar sufletele-ncet, străine, Ce se apropiau de dreapta, Se prefăceau în ploi

De alții-s pus între cuvânt și cer, Și-acum adun dorințe pământene, Cu mâna mea de vechi braconier Și le închid în versuri și desene. Și-apoi le pun în rame de bazalt, Scriind pe ele-un nume

Pun depărtarea-n patru scânduri Și cerul munților de ape, În al trecutului profunduri, Trăind prezentul mai aproape. În iarna mea să-mi vii, fecioară, Să-mi lași o lacrimă albastră, Cu

Tot se plânge pământul La mine în cer Și cu lava de lacrimi Îmi bate în poartă, Iubirea-i de humă Nu vreau să-i mai cer, Căci pacea-albastră Între noi este moartă. Se răzbună și-și

Nu știu ce poate fi mai rău, Să te iubesc sau să te naști din nou? Nu știu ce doare și rănește mai adânc, Privindu-te tacut dar fara sa te ating. Ce știu e că nu știu ce vreau, Ce poți primi

Aștept somnul să-mi deschidă porțile, Să vină să mă-mbrace-n vise dulci, Cu susur de rugină să-mi coloreze nopțile, De unde nimeni nu mai poate să-mi dea brânci. Aștept luna să-mi trimită-o

Cobor ca norul pe muntele faimei, Sunt pregătit de ploaie, ca o pâine Când rumenită sub privirea mamei Așteaptă focul sobei să se-nchine. Cu gândurile strânse-ntr-o căpiță Mă las în boabe

În jurul meu sunt rătăcit, nu reușesc să mă mai văd, Cât întuneric am în mine și-n iarna mea este prăpăd, N-ar reuși un fulg de nea pe mine să se-așeze-acum, Căci de ar face-o, m-ar strivi de-al

Rătăcind, plutește-un nor peste timpul împietrit, În etern să își găsească tot ce-n vis a vindecat, Când era doar val de mare soarele l-a decojit, Ridicându-l ca un fum cu pământ

Ți-am purtat ceru-ntreg pe umeri, Genunchii mi-au rănit pământul, Te scot din mine să nu suferi, Îmi iau din versul tău, cuvântul, Că-l bate dorul meu și gândul. Privirile le-ascund

Sunt prins în vis, întunecat și rece, Sunt umbra amintirilor pierdute, Ca un fior de dragoste, în inimă îmi trece, Un chip de zână ce nu vrea să mă sărute. Mă zbat și strig să se aplece, Căci

Începe dimineața ploaie de picioare Să cadă peste mine ca pe pământ arat, Sunt preșul cel întins, călcat de fiecare, La ușa unei pâini, pe-un prag adevărat. Ziua trece-n coloane de cizme

O clipă fă-mă un bordei, din stuf înalță-mi cer bogat, Uns cu pământ și bălegar și să devin ce-abia am fost, Primul născut ce-ai răstignit și-ntâiul fiu ce-ai renegat, Cu vina Ta și-al tău

Mă iau de mână și îmi port la soare, Tot trupul meu din carne și cuvinte, Să văd ce e greșit și de ce doare, Păcatul meu din suflet și din minte ? Mi-e sete fără tine și mi-e foame,

Coboară-ncet un dor din vârful unui munte, Cu mult argint în păr, venit din alte timpuri, Părea un veșnic pustnic sătul de-atâtea lupte, Încoronat de versuri și-armatele de gânduri. Și-a