Poezie

Versul meu intarziat

1 min lectură·17 mai 2018

Mediu

Rătăcind, plutește-un nor peste timpul împietrit,

În etern să își găsească tot ce-n vis a vindecat,

Când era doar val de mare soarele l-a decojit,

Ridicându-l ca un fum cu pământ amestecat.

Muntele-mbrăcat în preot lasă porțile căinței

Să decidă cine intră să-și termine căutarea,

Clopotele-mi bat în gușa păsării făgăduinței

Și-n biserica de frunze se aprinde iar, iertarea.

Lupii cu labele linse par o haită de călugări

Cu mătănii reci la gât, grele lanțuri de paradă

Și înghesuiți la usă, nemișcați ca niște bulgări

Din noroiul de sub unghii al copiilor de stradă.

Lâng-altar, cutia milei stă ca pagina ascunsă,

Cu argint se scriu poeme recitate de oracol,

Ghemuită, o icoană parc-ar fi salcia plânsă

De pe locul mamei gol și-i recită un miracol.

Îngerii se dau în leagăn, sus pe ramurile crucii,

Iarba-mi lasă să ajungă caravana de izvoare

Ce aduce apa sfântă scursă din ochii bunicii,

Muntele-n căușul palmei o așează la culcare.

Vom avea gurile dulci de ne-o săruta iertarea

Cu un roi de miere caldă de la cei ce-au inviat,

Cerul e împărtășit, versul își schimbă culoarea,

Ochii-s inălțați spre cer, Dumnezeu a-ntârziat.

001.085

mircea trifu. “Versul meu intarziat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14125787/versul-meu-intarziat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.