mircea trifu

Palmele se răzvrătesc, unghiile nu vor să crească, Au cosit zălude coala și-au ajuns știrbite coase, Iar pe câmpul nerăbdării vine liniștea să pască Din plăpânda mea iubire ce instinctul o

Te-am întâlnit când rătăceai în noapte, Erai o tristă fată fără umbră de păcate, Și palmele s-au cufundat în tine împletite, Te mângâiau cu pătimașe-alinturi infinite. Fii umbra mea. Fii umbra

Se spune ,,E în cer, În preajmă îi stă Sfântul" Pun steaua mea-n cuier Și dau cu var pământul. Se spune-,,'N rai ajung Cei obosiți de luptă" Din crucile ce strâng Fac lumânări de

Duminica-n biserică-și ia locul, Pe-un clopot, de-o mamă clătinat Și rândunica-i poartă-n gușă focul Să-l pună-n lumânări la semănat. Tristețea stă cu spatele spre moarte Și frica-i cu

Eu nu mă tem de-a ta iubire, zână, Mă tem de-a mea, eternul ei îl port, Sunt apa-nchisă-n draga ei fântână, O speriată barcă-n palma unui port. Eu nu mă tem de-a ta privire zână, A mea o tem,

Am renunțat la aripi astă noapte, Să mângâi cerul, nu-mi mai trebuiesc, Mă amăgeam zburând că sunt departe Și-mi căutam iubirea s-o iubesc. Și-n fiecare răsărit nesingur, Teamă aveam

Focul din mine-l bat în cuie Și-l răstignesc pe rugăciuni, Rezem cenușa de tăciuni Și-o leg de fum, pe cer să suie. ,,În noapte parcă-i mai aproape", Simt mama-n orice-mbrățișare, Când eu,

NESUPUSA LUI ISUS Mircea Trifu În mijlocul unei mări am pus visul meu cu tine, Cu o mină de cărbuni ți-am pictat doar un copac, Sus pe cer ți-am desenat câteva mii de suspine Ce

Am gura înecată-n sete, Mi-s buzele chemări uscate, Izvor de ape înghețate , Îmi picură, din ochi, secrete. Un nume tremură în mine, Încărunțind eterna taină, Doar inima, tăcută

Răbdarea miilor de frunze, adun în barca de-altădată De trupul tău încătușată, să-mi fac în altă viață, pânze. Calc peste foile de versuri, înduioșând ultimul drum, Las urma plină de-nțelesuri

Te-am prefăcut in cupă de aramă, Și am vărsat în tine dorul meu, Amestecând un pic din vocea calmă, Și-o umbră dulce din sărutul tău. Te-am prefăcut cu o privere-n floare, Și-n pulbere de

Cine-mi poate spune, Poate tu pădure, Unde să găsesc, Suflet îngeresc, Cu sărutul dulce, Ce mireasmă-aduce, Fiorul iubirii, Patima trăirii, Să le pun în noapte, În miraj de șoapte, Focul

Un înger însetat îmi cere o fântână Și în căușul aripilor sale, apă îi torn, O mulțumire arde cu litere de mână Și se înalță vie ca fumul dintr-un horn. Departe pe un țărm lipsit de

Bună să-ți fie a ta inimă Moarte, Nu-s mort, am trecut aici pe aproape Să-ți dau un salut și-un gând cuviincios, S-arunc și-o privire pe aici, curios. Știu, sub mantia neagră ai inima

Azi-noapte am avut în palmă, În adormirea mea, un suflet, Cu ochi-n lacrimi, vocea calmă, În răni tăcute, fără scâncet. Azi-noapte am avut pe buze, Dorința vie, să-l sărute, Dar toate miile

Am lăsat-o împietrită frământând pâinea-n copaie. Și flămând ca niciodată am plecat de tot de-acasă, Lăsând toată teama noastră, ca icoana în odaie, Să se scurgă pe-a ei frunte și pe locul meu

Te-am pictat pe o oglindă să fii noaptea între noi, Căci m-am săturat de mine și de-acel ce n-am să fiu, De acea singurătate cu sâni plini și ochii goi Ce se-ntinde ca o târfă, cu cei doi, în

Un spin de trandafir, rupt dintr-o rugă Eu l-am înfipt în rugul ce-ai lăsat, Ca lava dragostei si mâna ta să fugă Spre lumea mea, in noapte furișat. Și din cenușa odihnită-n soare, Am pus

mugur de stejar, îmbibat în lacrimi, să mă umpli-n suflet de iubiri și patimi, crește-mă în tine, să devin iar falnic, să mă-nalț spre cerul, ce cu stele-i darnic. luna preamărită somnul să-mi

În stropi de apă vreau să cad, Prin gândul unei ierni trecute, S-ajung un fulg de nea, să ard, Pe buze, de-un surâs, iubite. Aș vrea din palma humei mele, Când ies ca razele de

Am înviat dintr-un suspin de muribund, M-am răzvrătit și dureros m-am apărat, Moartea-am rugat să nu mă facă vinovat De soarta ei din iadul veșnic furibund, Păcate mari nu am si nu eu sunt

De ai să mă întrebi acum cine sunt eu, Din ce meleag al universului mă trag, Și cine-i mama ce m-a alăptat cu drag, Nu știu, o știe sigur numai Dumnezeu. Nu sunt un fiu de prinț ci de

Voi împărți iubirea-n părți egale, Cea blândă ca o pată de cerneală, O las să-mi umple versurile goale, În noaptea albă scrisă pe o coală. Din note clopotele-și fac mărgele, Și toate nopțile

M-am săturat să stau aici, Pe cerul rece, îmbălsămat, Și să privesc la voi de sus, Fără dorinți și înghețat, Văd tot și n-am nimic de spus. Văd viața voastră fremătând De sentimente, de