Poezie

Muntele de coca cruda

1 min lectură·21 ianuarie 2018

Mediu

Am lăsat-o împietrită frământând pâinea-n copaie.

Și flămând ca niciodată am plecat de tot de-acasă,

Lăsând toată teama noastră, ca icoana în odaie,

Să se scurgă pe-a ei frunte și pe locul meu la masă.

De-atuncea car în spate Muntele de cocă crudă,

Parcă este pâinea mamei în instinctul meu de fiară,

Ea mă strigă-n vis pe nume, ca pădurea să n-audă

Și să nu mă simtă lupii și să nu mă piardă iară.

De-aș topi tot albul lumii pe-o coală de-apă caldă

Aș salva atâtea lacrimi scurse pe obraji de mamă

Dacă ne-am iubi și-am face doar din ele o poezie,

Nu ar mai muri cuvinte și nici stele ce blesteamă.

Dar acum înalț ecouri și le-nvăț ce simt când zbor

Și dacă-mi greșește unul și-napoi nu se întoarce,

Am s-o rog pe mama mea de în poal-am să-i cobor

Să mă-nvețe cum se iartă să-i țin muntele în pace.

001.136

mircea trifu. “Muntele de coca cruda.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14119297/muntele-de-coca-cruda

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.