Poezie
Doua umbre cat un munte
1 min lectură·
Mediu
Palmele se răzvrătesc, unghiile nu vor să crească,
Au cosit zălude coala și-au ajuns știrbite coase,
Iar pe câmpul nerăbdării vine liniștea să pască
Din plăpânda mea iubire ce instinctul o creease.
Stau pe-aici ca un copil ghemuit în colțul străzii,
Sub atingerea de mână devin clopot de aramă
Și ajung un pui de lup alergându-și vârful cozii,
Când aude de departe pașii unui dor de mamă.
Îmi cobor ziua cu mine fredonând o melodie,
,,Oprește Nae vaporul" să nu mă înnece munții,
Valul ramurilor bate țărmul scris de-o poezie
Ce-a-nceput să izvorască de pe ridurile frunții.
Sorb o amintire caldă îmbrăcat doar în cămașă,
Ce-a țesut-o Sfânta Vineri din cuvintele-i sfințite
Scrise la botezul meu de-o necunoscută moașă,
Și așa-i sfida destinul două umbre cât un munte.
001.127
0