mircea lacatus

căci vine vremea și acum este mântuirea ea bate la porți samariteanul milostiv suntem întotdeauna noi niciodată nu ne vedem coborând de la templu cum trecem pe lăngă cel căzut strângând

astăzi am rămas acasă am înfipt cuțitu-n masă și în coala de hârtie ca să-ți scriu o poezie tu-ai venit ca o pisică să nu mai aud nimică mi-ai pus palmele pe pleoape obosite și

în copilärie ne jucam în curtea aceea interioară în care mirosea a igrasie eu desenam pe asfalt munți și tu săreai peste ei eu desenam pe asfalt fluvii și tu intrai în ele desculță

pe ponte vecchio un bătrân hrănește pescărușii de câteva zile mă opresc și-l privesc azi mi-a pus în palmă miez de pâine facem amândoi gesturi ciudate și păsările se rotesc în jurul nostru

se făcea că treceam printr-o apă murdară un cal venea încet în urma mea l-am așteptat m-am prins de coama lui și-am încălecat de-o parte și de alta erau copacii arși și ce-ai mai visat fiule un

pe alex l-a mușcat o insectă și l-am dus la spital urcând în mașină fratele lui mai mic mi-a spus că s-a fisurat luna nu știu de ce am presimțit că iar mi-au pus gumă de mestecat pe

fratele meu a rămas acasă poeziile și le scrie tot acolo pe colțul mesei pe care odată mama frământa aluatul ne făcea cu degetul puncte albe pe nas pe frunte noi încercam să ne păstrăm caietele

ursulețul de pluș uitat în tramvai coboară la prima...

dacă aș vrea cu tot diandinsul să pornesc într-o călătorie numai cu o busolă desenată în palmă să trec peste nesfârșitele câmpii prin grădini cu flori carnivore peșteri adânci prin care curg

astăzi am fost în gară sa văd trenurile o bucurie mai veche când dispăream de acasă ore întregi mă găseau la capătul câmpului așteptând știam când trec trenurile de marfă știam când trec

nicăieri nu mă simt mai viu decât într-o plimbare prin cimitir nimic nu mă farmecă mai mult decât o mierlă cântând pe un mormânt nicăieri trandafirii nu sunt mai parfumați decât aceia

nerușinate toamna și iarna se sărutau în fața mea mi-am ridicat gulerul hainei am suflat cald în palme și-am trecut pe lângă ele aproape indiferent câteva străzi mai încolo te-am întâlnit

ascuns într-o piatră Dumnezeu gravează pe dinăuntru gândurile mele de mâine în stradă un saxofon răgușit cântă muzică de circ grăbit un înger îmi derulează amintirile cu repeziciune ca

te văd acolo sus pe stâncă lorelei din luntrea mea te strig mai stai mai stai căci uite ceața iarăși ne desparte degeaba strig într-una warte warte nu știu cum s-a făcut warum iubirea noastră a

o barcă pe țărm cu fața în nisip sirenă obosită adormită pe mal am luat-o pe brațe și-am pus-o pe apă și m-am întins în ea ca într-o femeie negrăit de frumoasă negrăit de albă și-am plutit

ca o păsare de pradă așteaptă dumnezeu să ies la câmp în lumină căutând flămând câteva boabe de grâu...

plouă mărunt mocănește mâine e buna vestire avem dezlegare la pește mai punem în blide iubire azi plouă mărunt mocănește mâine e buna vestire din crini dumnezeu ne zidește din cremene face

roman autobiografic nepublicat în veci eram nouă frați și toți eram sănătoși niciunul nu aveam vreo meteahnă în casă vorbeam românește părinții vorbeau cu prietenii și cu rudele încă două

septembrie de aur început de stagiune ieșim de la operă și luăm tramvaiul copleșiți de frumusețe ne uităm în ochii călătorilor și încercăm să înțelegem din strălucirea lor dăcă au văzut și ei