Mihai Robea

initial am crezut ca poezia este scrisa de un copil..la fel cum desenele cu creta colorata pe asfalt


ritmul - "orasul meu paralizat in urma unui atac cerebral
a ramas cu un handicap social sever
se crede Napoleon si tine discursuri imaginare
din Turnul" etc

aduce cu instructiuni de folosire a manivelei la vagoanele hidraulice

sustinerea - din perspectiva ideii: stangace si in contratimp (pasari care zboara dupa ceas? nu stiu ce e sfertul academic)

de ce ar umbla depresiile nude pe strazi DOAR toamna? In general toamna si primavara se invioreaza; nu cititorul a fixat contextul

blonda roscata e "pasiva" sau masiva? in fine..

sustinerea - din perspectiva metaforei: cat se vede, ceva spre final, dar si imaginea aceea este ciobita; "paiajen"ul putea foarte bine sa fie in frac si sa cante la saxofon

atmosfera: singurul spatiu unde se reuseste ceva, paradoxal; intre sablon si macarale

cumva regretabil fiindca nu urmeaza linia unui inceput aparte, ma refer la seriozitate; "ne irosim zbaterea din aripi!" ar fi spus berzele necrucificate.

imagini bune, transpunere, dar si destul balast (de exemplu primele doua versuri), plus imagini care intortocheaza, altele se duc...

ziguratul descrierii din versurile 3, 4, 5, 6 este de exceptie

"[...] intoarceri delicate
peste umarul literelor
subpamantene"

numai o balerina literara stie s-o aprecieze

...sau o contorsionista

Proză bună, se observă bucuria scrisului. Mărin a lui Darie, a lui Darie...






PS: nu prea am înțeles ce vrăjitorie-ar fi cu zburătoarea din final, mă rog... fiecare cu ratza lui.

...goașa ajută atâta timp cât comunică, e ca un fum. Începutul era promițător, "imobilitate ancestrală" este o aprop(r)iere neinspirată. "Ancestral" are o altă reverberație, o altă greutate, in poezie nu este recomandat ca ceva uzual. Nici "automat"...

Deschiderea unor asemenea posibilități de înțelegere ar trebui să reprezinte o constantă, probabil că, în viitor, asemenea evenimente au să aibă o altfel de mediatizare, dat fiind interesul crescut pentru cultura și istoria aromânilor.



Se vorbea, acum câțiva ani, de un mare concert, în mijlocul Bucureștiului, la care urmau să fie invitați cei mai valoroși soliști, formații - ansambluri ale aromânilor, dar și nume cunoscute de aici. Din câte știu, ar fi fost așteptați Stelu Enache, Marica Pitu, Tudor Gheorghe, Furdui Iancu și alți mari artiști pe care îi iubim.

ca sa fiu mai limpede:

poezia poate fi salvata de haloul ind. datorat ipostazei - minge inlocuind al treilea vers cu ceva mai voleibalistic si reflectand de o maniera mai convingatoare si mai putin cliseistica asupra celui de-al doilea vers; daca autorul are chef

de ce se "impiedica" in laț trecatorii si nu "se prind"; daca tot este vorba de joc, fiindca sensul...

poezia are doua imagini reusite, de efect

Ba bine ca "da", fiindca nu este deloc asa (ca sa incep cu finalul): eu am pus o intrebare generica, cumva peiorativa care nu va privea neaparat - decat daca etc. Nu este cazul. Asa ca nu inteleg de ce sunteti afectat, glumesc. In fine, nu trebuie sa va ingrijoreze nici faptul ca a fost pusa prin ricoseu fata de o realitate extrem de palpabila! Nu stiu cum e in partide, in cel vechi mi s-a sugerat ca mi-ar fi mai bine daca as intra; n-am intrat.

Am avut impresia, pentru o clipa, ca ati observat de ce am temporizat - in completarea eseului mi-ati livrat tot "echipamentul militar" de care aveam nevoie. Glumesc din nou, insa doar pe jumatate, sper ca nu ma trimiteti la sedintele de partid din Dnepropetrovsk ca sa trec prin 'stari' care se impart, succed, trec una in alta etc. As trai foarte poetic...postmodernist sau postmodern, inca am o dilema 9. Fireste, era vorba si de faptul ca am sesizat un anumit grad de buna-credinta. Insa lucrul acesta nu ma opreste sa va amintesc ca nu am citat din Campanella, trimiterea era una malitioasa, inclusiv pentru citatele permanente pe care le adunati din cat mai multi autori - si cand e cazul si cand nu e. Parerea mea. Spuneti ca o utopie nu este un sistem inchis?! Nici macar o poveste?

Probabil ati avea eseuri mai interesante daca nu ati neglija ideile care sunt vehiculate in prezent si care situeaza nivelul postmodern si postmodernismul in ceva relatii cu noua ordine culturala, pendinte mondiala.

daca tot e atat de scurta, va atentionez ca ar fi trebuit sa existe cateva premise, de ex.: - parcurgerea a mai multe din "nimicurile" de care v-ati lasat sedus, candva, ale tineretii valuri! Dincolo de acel 2% - 3% pe care l-ati trecut in revista, probabil, este un hau, se cam vede, dar si in functie de preocuparile care am mari indoieli ca v-au ingaduiau sa cititi suficient din ce se scrie; nu ati fi avut cand, fizic vorbind. Era nevoie de ani. Densi. Ar fi un motiv, pentru altii, pentru a fi circumspecti.
- formula de abordare - in care eschiva si unele raportari, pe alocuri intruziuni (fiind ele, poezia si filosofia, doua spatii care comunica - in anumite conditii, dar cu personalitatea lor), pot convinge pana la capat doar pe cei deloc familiarizati. In treacat fie spus, ce a fost dadaismul daca nu o forma de "nihilism exacerbat" (este adevarat, a purtat un nume)? Sa trecem - fiindca putem vorbi de nihilism un an fara a epuiza nimic. La fel, ne putem da pe topoganul postmodernist-postmodernism cat vrem, le putem trece, pe rand, din perioade (ori stadii) in curente literare cat vor muschii nostri de teoreticieni. A, demersul, putem construi un sistem inchis, Campanella.

Nu este mai bine sa ne vede noi de treaba noastra si sa lasam poezia, intreb generic, sa-si vada de drumul ei, mai bun sau mai rau? Nu de alta, dar de 20 - 25 de ani cam toate atingerile cu lumea "teoreticienilor" sau cu critica literara mai mult deservicii i-au adus.

referirea din primul comm era la Nicolae, de la cateva constatari la o discutie serioasa cu/ fara argumente ...ar fi o distanta

daca o sa fiti ceva mai atent o sa observati ca si Alex Stefanescu imi da dreptate..intr-un fel sau altul

"....constructie liniara a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunturi), folosirea frecventa a unor enunturi prozaice, oralitati, instantanee din viata de fiecare zi etc [pana aici exact ce spuneam - tehnica], un sarcasm obosit, un repros difuz la adresa intregii lumi [sugestiv spus - numai ca nu are acoperire in realitatea 'postmodernista', data fiind gama mult mai larga prezenta la autori. Sau are - daca ALEGEM noi un numar de autori pentru ca plecand de aici sa generalizam, sa ilustram ilegitim]

De la un alt mod de dispunere care are legatura cu tehnica pana la toate cele... doar teoretizari si tentative, nevoia de altceva. Termeni ca "nihilism", formulari ca "poezia de stare" (fac eforturi sa nu fiu malitios) nu-si au acoperire decat daca ne dorim cu tot dinadinsul acest lucru. Anarhismul (care circumscrie si nihilismul) are ceva vechime; redescoperim roata, are si spite.

Exista un defazaj (ma refer la "postmodernism", "curentele postmoderniste") ceea ce spuneti are un grad de veridicitate, insa intentia (dincolo de teoretizari) a fost una destul de vulgara: sa-i inregimenteze, pe autori, si sa se stabileasca o ierarhie, stiut fiind ca Manolescu este acreditat ca parinte al postmodernismului; s-a intamplat deja, momentul este depasit.

Impactul a fost minim, de alcov.

este ceva veros aici...ca sa reunesti autori (pe care nu ii caracterizeaza aceeasi dispunere literara, aleatoriu) sub semnul unui asa-zis curent literar (fiindca nu are nici mai mult, nici mai putin decat ar putea fi identificat la celelalte, ca substanta, problematica - dincolo de fantasmagorii clamate cu mai multa sau mai putina acribie) imi pare cat se poate de conform cu strategiile diversiunii, pardon, subversiunii.

Daca poate fi caracterizata ca 'proza buna', 'reusita', eventual 'mai putin reusita', ar trebui sa fie taman "postmoderna"? Sau, la o adica, poate fi salvata ca "postmoderna"? Eventual prin suprimarea altor raportari?

"Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?"

Dincolo de stupefactia in fata unei epopei (antologice) sunt filme care ar putea fi propuse pentru OScarul literar; "Angela merge mai departe" este unul dintre ele.

și ca să fiu mai limpede, pentru a nu se crede că arunc o piatră în baltă, mă refer la istoria "in integrum": în ciuda clipei de luciditate, din final, cred că sunteți victima unei mistificări grosonale și faceți raportări lipsite de orice legitimitate. Căutați sursa răului acolo unde n-o să-l găsiți niciodată. Acolo o să găsiți doar patimi omenești, în rest biserici și altare.

Mă întreb dacă este o atitudine înțeleaptă să amestecați istoria în cloacă.

mda, o aiureală înțesată de clișee. Documentele păstrate spun altceva.

"incet cucerim lumea umbrelor
am devenit invizibili
asa ajung oamenii ingeri"

imi pare un avantaj, ca in postmodernismul care e, dar nu exista. sau ca-n povestea in care ingerul a strigat: "mai incet cu pianul pe scari, charlotte minovici!"

... poate fiindca unele povesti au un final neasteptat