Poză pentru umbre

Credeam că le-am văzut pe toate, tu la fel. Ai sesizat probabil cândva ceața de dimineață întinzându-se ca o caracatiță lacomă deasupra apei unui lac de munte, risipindu-se apoi, încet, asemeni fumului de țigară. Ai văzut poate și suflete părăsind trupuri goale și sătule, uscate și putrede, în bătrânețea lor plină de nonsens, stoarsă, exploatată, arsă, lovită, ciuntită, muncită, robită. Ai văzut desigur mâna crudității, necugetării, sora dorinței morbide și a sorții jucate pe zaruri identic însemnate de proprii demoni. I-ai văzut cu siguranță cum se joacă Monopoly zi de zi cu ei înșiși, cu hârtii din propria lor piele și sorb fiecare din sângele altuia și parcă nu le mai ajung umbrelele ieftine, veșnic ude, cu toate că nu plouă. Privește-i, stau toți în tine și în mine. Cred că vrei să le spui multe dar ți s-au cam... terminat cuvintele. Aruncă și ultima monedă pe masa tăcerii. Poate așa vom învăța din nou mersul pe jos și cum să ne ferim tălpile goale de cioburi. Ce spui, vrei să ne mai fotografiem încă o dată trupurile?