Poezie
revelație
(Elei Victoria Luca)
1 min lectură·
Mediu
când cu mâna cât un lup – colții lui îmi erau unghii –
te-adânceam să te corup din lăuntru să te-njunghii
Doamne, eu săpam în cer groapa de lumină-a ta
auzisem că astfel numai însumi voi cădea
nu aveam a ști atunci că ți-e groapa între noi
și că tu – de fapt – alungi noaptea zilei de apoi
Doamne, eu săpam în cer groapa de lumină-a ta
auzisem că astfel numai însumi voi cădea
043.735
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihai Leoveanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 75
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 8
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihai Leoveanu. “revelație.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-leoveanu/poezie/173486/revelatieComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ABVibratiile de lumina se pastreaza in suflet, ca el e ca cerul si are ochii lui, mainile si un trup pentru sine creat din candela, iar uneori trimite inspre altii colti de lup.. sau de fildes.. pentru a se asigura ca nu iese nimic de acolo, nici Dumnezeul, nici zilele de apoi ce vor sa vina, dar cumva in alt timp. Nerostit.
0
EL...celui ce m-a făcut să îmi amintesc, până în ultima secundă a inimii mele, că lumina vine dintr-un timp anume, unde nașterea-moartea se trăiesc într-o demnă dăruire de sine. m-ai înlăcrimat, din frumos, spre tot ce poate fi bun în zilele astea. păstrez poemul ca o candelă, în sacrul vieții.
Ela
Ela
0
EKun poem al adâncurilor
\"când cu mâna cât un lup – colții lui îmi erau unghii –
te-adânceam să te corup din lăuntru să te-njunghii
Doamne, eu săpam în cer groapa de lumină-a ta
auzisem că astfel numai însumi voi cădea\"
in poemul tau, divinitatea se dezvaluie,
descoperind... oameni dăruiți.
cu drag si respect,
erika
\"când cu mâna cât un lup – colții lui îmi erau unghii –
te-adânceam să te corup din lăuntru să te-njunghii
Doamne, eu săpam în cer groapa de lumină-a ta
auzisem că astfel numai însumi voi cădea\"
in poemul tau, divinitatea se dezvaluie,
descoperind... oameni dăruiți.
cu drag si respect,
erika
0
Doamne, eu săpam în cer groapa de lumină-a ta
auzisem că astfel numai însumi voi cădea
nu aveam a ști atunci că ți-e groapa între noi
poezie în care numai punțile între inimi și oameni, între cerul abia atins și pământul îngropărilor au sensul vizibil. ce nu se percepe, ce rămâne este revelația, singura pentru care scriem, respirăm, suntem, plecăm. în pământ sau în cer, uneori ținându-ne cu
mâna cât un lup – colții lui îmi erau unghii –
te-adânceam să te corup din lăuntru să te-njunghii
scrisă pentru un suflet, din lumina altui suflet. eu las o punte de lumină, acum, când este tot ce mai contează.
Madim