jurnal apocrif 33

stelele iubirii se nasc în vâltoare și sclipesc tremurând în tăcere stelele iubirii nu cad nicăieri – în solitara lor înfrigurare nu au presentimentul morții cred că o să ajungă blestemul ar cam fi timpul blestemul cu picioarele lungi nu se poate să nu ajungă să vii tu mai bine renunți trimite blestemul că are picioarele mai lungi la ce să deschizi închisoarea gurii mele în care sunetul a murit demult? ai grijă de capcana frumuseții tale pentru mine trimite blestemul că are picioarele mai lungi și nu va fi noapte de tot nu soarele apune ci dealul se umflă de morți îl sting apele-n cer îl crapă – cărbune de mult sub crucea tatălui un loc al meu îl doare pământul groparii sapă-n gol și totuși nu mai mântuie greu trupu-mi de păcat atârn ca o mireasă beată pe umeri străini iar cândva tuturor capul meu vă va naște alți fii doar stelele iubirii nasc în vâltoare și sclipesc tremurând în tăcere stelele iubirii nu cad nicăieri – în solitara lor înfrigurare nu au presentimentul morții